Într-o singură zi nu mai puțin de trei echipe din Liga 1 au anunțat schimbarea antrenorilor.
Tonul a fost dat în Copou de portughezul Tony da Silva, tehnician care a demisionat după ce Poli Iași a pierdut cu 6-2 meciul cu Hermannstadt din etapa a 8-a.
Tony da Silva preluase pe Poli Iași la 1 aprilie, salvând echipa in extremis de la retrogradare.
Ultima clasată Gloria Buzău a anunțat despărțirea de Andrei Prepeliță, antrenorul care a reușit promovarea sezonul trecut, în locul acestuia fiind adus Eugen Neagoe.
Doar cinci puncte a obținut echipa din Buzău în opt etape.
Conducerea lui Sepsi Sf.Gheorghe a anunțat rezilierea contractului antrenorului german Bernd Storck, în acest caz fiind vorba de o încetare pe cale amiabilă.
În vârstă de 62 de ani, Storck a condus echipa în 32 de meciuri, înregistrând 12 victorii, 8 remize și 12 înfrângeri.