FCSB

Verdict amanat in procesul dintre CSA Steaua si Becali pe tema prejudiciului

Tribunalul Bucuresti a judecat, miercuri, un termen extrem de important in dosarul care implica razboiul intern in culorile rosu si albastru pe tema prejudiciului adus de Gigi Becali si FCSB prin folosirea fara drept a marcii Steaua.

Instanta a ramas in pronuntare si ar fi trebuit sa anunte decizia in cursul zilei de joi, insa judecatorii au amanat verdictul pentru un termen fixat peste doua saptamani.

Cei trei avocati care il reprezinta pe Becali si clubul FCSB au sustinut in fata judecatorilor ca prejudiciul cauzat trebuie platit doar pe ultimii trei ani invocand o asa numita "exceptie de prescriptie".

De cealalta parte, Florin Talpan (juristul CSA) a sustinut ca prejudiciul trebuie platit pe toti cei zece ani.

Indiferent de verdictul dat procesul va continua in toamna, cel mai probabil incepand cu luna septembrie, pentru stabilirea valorii prejudiciului solicitat de CSA Steaua in acest dosar.


Dupa ce a pierdut definitiv marca si numele de “Steaua”, Gigi Becali este chemat in fata instantei sa plateasca un prejudiciu urias in valoare de 37 milioane de euro pentru folosirea fara drept in anii din urma a brandului “Steaua”.

O suma uriasa calculata dupa o evaluare a CSA Steaua si care, in opinia lui Becali, este total nerealista.

“Cum sa ceri 3.7 milioane de euro pe an cand tu ai marca de 3-4 ani si ai facut 40.000 de euro pe an? Nu se poate asa ceva. FCSB nu are 37 milioane de euro patrimoniu si ar insemna faliment daca se da decizia asta”, spunea Becali la Pro X.

Potrivit aceluias Becali, marca Steaua ar fi produs in decursul a trei ani 20.000 de euro.

“Stiu lucrurile astea din dosarul facut de Corpul de Control al MapN. Ei ce au facut? Au luat contabilitatea noastra de pe site-ul Ministerului de Finante, dar au pus doar veniturile, nu si cheltuielile. Au zis ca toate veniturile Stelei din ultimii zece ani sunt alte lor”, a mai spus Becali.

Intre timp, incurajat de victoria obtinuta in dosarul cu marca, juristul CSA Steaua, Florin Talpan, vrea sa solicite UEFA excluderea celor de la FCSB din cupele europene pe motiv ca aceasta nu ar reprezenta continuatoarea adevaratei Steaua in fotbalul romanesc.



Verdict amanat in procesul dintre CSA Steaua si Becali pe tema prejudiciului