FCSB

Razboi pe fata intre ultrasii stelisti

Intre cele doua tabere de sustinatori ai Stelei sau a ceea ce a mai ramas din Steaua Bucuresti, FCSB si CSA Steaua, disputa devine una tot mai aprinsa.

Dupa ce Asociatia Stelistilor 47 a negat existenta unui acord de neagresiune intre Peluza Nord si Peluza Sud, liderul fanilor de la FCSB iese la inaintare cu un comunicat in care aduce acuzatii grave fostilor colegi de peluza pe care ii numeste “praduitori”.

Redam mai jos mesajul lung transmis de Gheorghe Mustata, liderul suporterilor care sustin FCSB in Liga 1:

"O vorba din batrani ne invata ca inteleptul cedeaza primul.

Prin urmare nu o sa mai stau sa va reamintesc lucruri stiute de toata suflarea ultras!

Nu o sa va reamintesc frustrarile care v-au facut sa plecati din Peluza Nord, frustrari care nu au avut nici o legatura cu viata ultras si "independenta" voastra!

Nu o sa va reamintesc beneficiile pe care le-ati avut cat timp ati fost la Nord si nici beneficiile pe care le-ati avut alaturi de Nord cand erati deja mutati la sud!

Nu o sa va reamintesc ca deplasarile cu avionul au fost inventate si sustinute de un grup care face parte cu mandrie din Peluza Sud (praduitori)!

Nu o sa va reamintesc despre un lider al unui grup important din Peluza Sud (praduitori) care a solicitat in numele peluzei locuri in avionul echipei la deplasarile "imposibile"! Cand erati deja la Sud!

Nu o sa va reamintesc ca ati beneficiat de bilete gratuite la derby-uri, uneori chiar am acceptat sa spun ca le-ati cumparat de la mine pentru ca sa le puteti vinde si sa va ajutati tovarasii aflati la grea incercare!

Nu o sa va reamintesc ca timp de 15 ani multi dintre voi ati participat si ati beneficiat de zeci de mii de bilete, sute de deplasări și coregrafii primite gratis!

Nu, nu o sa reamintesc ce a fost! Stiu ca prin simpla mutare in alta peluza ati devenit imaculati si totul a disparut din CV-ul vostru!

Si nici nu o sa vorbesc de perioada care a inceput in 2017 cu noua echipa a armatei!

Nu o sa incep acum sa povestesc de business gandit de afaceristii stadioanelor (AS 47) care au ajuns de rasul suporterilor/clubului prin incercarea lor disperata de a controla (printre altele) toate abonamentele/biletele! Nu o sa vorbesc cum au fost potoliti inclusiv de club in sedinte si cu notificari legale!

Nu o sa va povestesc nici cum noii afaceristi ai stadioanelor (AS 47) au dat un comunicat in care negau anumite discutii dintre noi si din doua telefoane au lasat capul jos si au scos comunicatul de pe facebook / instagram!

Nu o sa va povestesc acum de "afaceristi' din Peluza Sud (praduitori) surprinsi de alti stelisti prin birourile de la club cu mici afaceri (agentii de turism, catering, mancare pentru echipa, etc.)!

Nu o sa povestesc acum de stelistii urmariti, amenintati pentru ca scriau pe S.L. sau nu va elogiau cu vorbe frumoase actiunile! Sau de "no name-uri" care nu au dat in viata lor o palma si ameninta suporterii pe net cu fapte de vitejie!

Nu o sa povestesc de sustinerea voastra pentru colegi care au dat cu subsemnatul la politie trimitand persoane la puscarie (ultrasi din alte peluze sau chiar din peluza pe care cu mandrie o sustineti) -  praduitori!

Nu o sa ma apuc sa povestesc de numerosi membri Peluza Sud (praduitori) care au legatura cu structurile represive ale statului (politie, capitala si ale structuri)! Asta face parte din legile fenomenului? Ce vor spune fratii vostri de la CSKA sau NEC Nijmegen cand vor afla despre legaturile voastre cu structurile pe care va bazati?

Nu o sa ma apuc sa va reamintesc cum un membru fondator al peluzei voastre (praduitor) mi-a trimis politia acasa acuzandu-ma in direct ca urmaresc "no name-uri" pe acasa!

Nu o sa va amintesc acum ca ati declarat in direct ca v-am hartuit mereu si cum ati platit oameni sa va "ajute"!

Nu o sa fac toate astea pentru ca in Peluza Sud (praduitori), daca trecem peste frustrarile unor iubitori de fapte in spatele tastaturii si "amenintatori" de Facebook, sunt persoane deosebite pe care le respect si care stiu ce inseamna viata reala! Persoane cu care se poate sta de vorba, baieti de isprava care au inteles sa lase in urma aceste frustari si sa mergem mai departe fara a ne face probleme intre noi!

Nu o sa fac toate astea pentru ca va inteleg problema care o veti avea cand veti povesti celor tineri si crescuti numai in Sud despre voi si tot ce ati fost si sunteti, pentru ca s-ar putea sa vada ca sunteti exact la fel ca cei pe care ii acuzati!

Si nu in ultimul rand, conform raportului MAPN publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, echipa pe care o sustineti este una nou infiintata (da infiintata nu reinfiintata) in 2017!

Sigla echipei pe care cu drag o sustineti NU apare in istoria CSA 1947 - 2003!  

Palmaresul 2003-2017 (perioada cu mii de kilometri parcurși, zeci de mii de metri de materiale folosite pentru coregrafii și milioane de lei plătiți DOAR DIN BANII NOȘTRI pentru a fi lângă echipă) nu se stie unde este, procesul nefiind finalizat!

Stadionul pe care îl considerați al vostru, se afla in proprietatea statului și in administrarea MApN, motiv pentru care este deschis oricărei echipe care îndeplinește condițiile legale sa joace acolo. Voi nu aveti puterea sa acceptati sau nu ce echipa va juca acolo!

Toate astea imi dau dreptul sa folosesc cand vreau numele echipei pentru care am cantat toti umar la umar: Steaua Bucuresti!

Pentru mine (si de astazi pentru multe alte peluze) sunteti o peluza de praduitori (cu mici exceptii)!

Mustata - Steaua Bucuresti, Liga I, se arata in comunicatul lui Gheorghe Mustata.



Razboi pe fata intre ultrasii stelisti