FCSB

Mirel Radoi nu vede cu ochi buni transferul lui Manea la FCSB

Fostul stelist Mirel Radoi, actualul selectioner al nationalei de tineret a Romaniei, nu priveste cu entuziasm revenirea lui Cristian Manea in fotbalul romanesc.

”Din punctul meu de vedere, daca va alege o echipa din fotbalul romanesc nu ar fi un pas inainte. De ce? Pentru ca reusind aceste performante in fotbalul romanesc, cu doua titluri castigate la rand, acum sa vina la echipa de pe locul doi inseamna ca nu si-a gasit echipa pe care si-a dorit-o in strainatate. Si atunci a ales asa pentru a avea continuitate la echipa nationala”, a spus Mirel Radoi intr-o conferinta de presa.

FCSB a anuntat luni seara inaintea inchiderii perioadei de transferuri ca s-a inteles cu Apollon Limassol pentru imprumutul lui Cristian Manea pentru actualul sezon.

Jucatorul va putea fi transferat definitiv in vara lui 2020 pentru 2.5 milioane de euro.

Salariul lui Manea la FCSB va fi unul dintre cele mai mari, 30.000 de euro.

Manea a jucat ultima oara in Romania pentru CFR Cluj, echipa alaturi de care a cucerit doua titluri la rand.



Mirel Radoi nu vede cu ochi buni transferul lui Manea la FCSB