FCSB

Mihai Stoica se apara: “Nu suntem betivi”

Mihai Stoica, managerul echipei Steaua, s-a aparat intr-o conferinta de presa dupa acuzatiile ca ar fi consumat alcool in cantonamentul echipei inaintea unui meci din Europa League. Acesta a vorbit si despre evolutiile echipei din ultima perioada, considerand ca arbitrajele partinitoare au privat Steaua de victorii in patru meciuri din acest an.

Stoica si-a inceput interventia cu o comparatie din fotbalul european, Manchester United si Paris Saint Germain fiind luate ca exemplu de echipe care, in pofida bugetelor si investitiilor majore, nu se afla pe primul loc in campionatele din tarile lor.

“Cruciala a fost confruntarea cu Sparta Praga pentru ca acolo Steaua a reusit o performanta extraordinara, rarisima, mergand in playoff-ul Ligii Campionilor”, a spus Stoica.

Explicatii dupa Zurich

“M-am simtit rau si n-am fost la meci. Suntem prezentati ca si cum ar trebui sa ne trecem in cartile de identitate inca un nume, Bacchus. Nu suntem noi aia. Nu putem sa facem ce sustine Piturca atata timp cat mergem la meciuri, cat stam pe banca. Sunt niste calomnii”, a explicat Stoica.

"Doi insi sa bea o sticla de vodka in ziua meciului? Poate o miniatura din aia de bar, dar nu, noi suntem cu altele, cu fotbalul", a adaugat Stoica, dupa ce a explicat ca s-a simtit rau la stomac din cauza meniului oferit de elvetieni.

"Ne-au dat foarte multa branza topita la pranzul oficial, apoi o prajitura. Am fost foarte mahniti dupa acest episod si eu m-am stricat la stomac".

Arbitraje ostile

“Nu suntem multumiti de felul in care ne prezentam, dar discutam despre cele patru meciuri din 2017. N-am pierdut niciunul, am castigat un meci si am remizat in celelalte trei. In toate rezultatele de egalitate s-au comis greseli foarte mari impotriva noastra. La Cluj ni s-au refuzat doua lovituri de pedeapsa la 1-0 in favoarea noastra. Cu Voluntariul la 2-2 ne-a fost anulat un gol la Jakolis pentru un fault inventat la Gnohere. La Medias au fost doua lovituri de pedeapsa refuzate Stelei. Cu arbitraje corecte toate aceste patru meciuri ar fi fost castigate”, a mai spus Stoica.

Cu Reghe pana la capat

“Cum sa fi pus la zid si martelat sa spui ca Reghecampf va pierde campionatul? Deocamdata echipele cu care ne luptam, Viitorul si Craiova, le-am intalnit de patru ori si am obtinut patru victorii. De cate ori am fost pusi la zid ne-a mers bine si s-ar putea ca toate atacurile sa ne ajute si sa luam campionatul”, a incheiat Stoica.



Mihai Stoica se apara: “Nu suntem betivi”