FCSB

Ilie Dumitrescu: “FC Star va fi adevarata Steaua”

Sursă foto: facebook.com/FCSBOfficial

Fostul mare international Ilie Dumitrescu, un produs suta la suta al clubului Steaua pe vremea cand echipa de fotbal inca apartinea de CSA, spune ca pentru el lucrurile sunt cat se poate de clare in ceea ce priveste identitatatea istorica a Stelei.

“FC Star Bucuresti va fi adevarata Steaua, pentru ca ea continua istoria. Eu o sa tin cu Star, cu Star Trek, Star Bucuresti si cu cine mai vrei tu. E parerea mea si sustin ca suporter sau ca un fost jucator produs de Steaua”, a spus Dumitrescu la Digi Sport.

“N-am primit niciun mesaj de la nimeni din conducerea Stelei, nici de La Multi Ani, nici de ziua mea. Dar societatea actuala a continuat traditia de la Carmen, la Steaua si la Star”, a adaugat fostul jucator al Stelei si echipei nationale.

Gigi Becali a pierdut procesul cu CSA Steaua cu privire la dreptul de folosire al numelui Steaua si Steaua Bucuresti printr-o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Decizia nu este insa una definitiva si poate fi atacata cu recurs, insa Becali se asteapta la ce e mai rau si a anuntat deja cum se va numi Steaua daca va fi fortat sa schimbe numele echipei.



Ilie Dumitrescu: “FC Star va fi adevarata Steaua”