FCSB

Fostul dinamovist Diogo Salomao a semnat cu FCSB

FCSB anunță că Diogo Ferreira Salomao va îmbrăca tricoul vicecampioanei Romaniei în sezonul 2019-2020.

Atacantul în vârstă de 30 de ani a semnat marți contractul cu FCSB și va începe antrenamentele alături de noii săi colegi. Diogo va purta numărul 24. Acesta va avea un salariu de 15.000 de euro pe luna, acesta venind la FCSB liber de contract.

Diogo Ferreira Salomao este un jucător născut pe 14 septembrie 1988, la Amadora (Portugalia) și care a început fotbalul la Estrella Amadora. A trecut, de-a lungul carierei, pe la Casa Pia, Real SC și Sporting Clube de Portugal, ultimul club cedându-l, în două rânduri, sub formă de împrumut, la RC Deportivo la Coruna. Între 2016 și 2017 a evoluat pentru RCD Mallorca, pentru ca în vara lui 2017 să ajungă la FC Dinamo București, pentru care a jucat în 61 de partide, a înscris de 15 ori și a oferit 17 pase de gol. În perioada februarie-mai 2019 a evoluat pentru Al-Hazm, din Arabia Saudită.

”Am fost foarte fericit când am fost contactat de FCSB, deoarece am considerat aceasta drept o recunoștință a lucrurilor bune pe care le-am făcut în România. Am venit la un club mare și voi face tot posibilul pentru a ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele. Am toate condițiile pentru a performa aici, astfel încât abia aștept să mă bucur de fotbal alături de noii mei colegi. Sper să câștig titlul de campion și să am și evoluții foarte bune în acest an”, a spus Salomao pentru FCSB.ro



Fostul dinamovist Diogo Salomao a semnat cu FCSB