FCSB

FCSB obtine scor de calificare in turul cu Alaskert

Sursă foto: facebook.com/FCSBOfficial

Vicecampioana FCSB s-a impus detasat in Armenia contra celor de la Alaskert, echipa pe care a invins-o in cele din urma cu 3-0, dupa ce la pauza tabela arata un scor alb.

Rezultatul final este unul care asigura in mare masura calificarea celor de la FCSB in turul 3 preliminar din Europa League, doar un miracol din partea armenilor in returul programat peste o saptamana la Giurgiu putand rasturna acest avantaj.

Acest 3-0 adus de reusitele lui Tanase, Cristea si Coman, toate in partea secunda, este putin mincinos daca judecam meciul de la Erevan strict pana in minutul 60, cand Alaskert se afla la egalitate cu FCSB.

Formatia din Armenia a ratat cele mai mari ocazii la 0-0, ambele in prima repriza, cand portarul Vlad a avut doua interventii prin care in mod normal si-a asigurat pe termen lung postul de titular la FCSB.

A venit minutul 61 cand omologul lui Vlad din poarta lui Alaskert a respins gresit un balon pana in picioarele lui Tanase si acesta a deschis scorul.

Un gol care a adus linistea in jocul lui FCSB, formatie care sapte minute mai tarziu isi dubla avantajul prin lovitura de cap a lui Cristea dintr-o centrare a lui Vina.

Coman a inchis tabela in minutul 81 cu un sut in forta din interiorul careului.

In turul urmator FCSB o va intalni pe invingatoarea dintre Mlada Boleslav (Cehia) si FC Ordabasy Şimkent (Kazahstan), meci incheiat la 1-1 dupa prima mansa disputata in Cehia.

Caseta tehnica

Alashkert: Cancarevici - Voskanian, Işkanian, Dagbaşian,  Mkoian - Grigorian - Coelho Andrade, Sekulici (Marmentini '65), Hairapetian, Nenadovici (Pogosian '73) - Tankov (Gadimian '55). Antrenor Abraham Kaşmanian;

FCSB: Vlad - Ov. Popescu, Cristea, Planici, Filip - Vână, Nedelcu, Tănase - Man (Salomao '77), Hora (Oaidă '46), Coman (Perianu '90). Antrenor Bogdan Andone.

Cartonaşe galbene: Grigorian '76, Voskanian '88 / Cristea '16;

Arbitru: Rob Harvey (Irlanda).



FCSB obtine scor de calificare in turul cu Alaskert