FCSB

Cum a ajuns Planic capitan la FCSB. Becali i-a cerut iertare unui jucator

Sursă foto: facebook.com/FCSBOfficial

Fundasul sarb Bogdan Planic a purtat banderola de capitan la FCSB in meciul de campionat cu FC Botosani.

Situatie in premiera la echipa ros-albastra, dupa ce patronul echipei l-a deposedat pe Florin Tanase de banderola dupa iesirea timpurie a acestuia din joc la returul cu Rapid Viena.

“Ce capitan esti tu daca nu mai poti continua si iesi lovit din prima repriza”, a spus Becali atunci, la cald, despre decarul sau.

Dupa ratarea calificarii in grupele Europa League patronul ros-albastrilor a mers in cantonamentul echipei, la Berceni, in tentativa de a-l convinge pe Mihai Pintilii sa redevina capitanul echipei.

Pintilii fusese capitanul de drept la FCSB, dar Becali a decis sa-I acorde banderola lui Denis Alibec in tentativa de a-l responsabiliza mai mult acesta.

Lucru care nu s-a intamplat. Alibec a fost in cele din urma cedat la Astra, unde continua evolutiile cenusii de la FCSB, iar Pintilii a fost vazut din nou ca salvatorul echipei.

Numai ca experimentatul mijlocas l-a refuzat in fata pe Becali, dupa cum a relatat Mihai Stoica intr-o emisiune televizata la Digi Sport.

Pintilii i-a reprosat fara menajamente patronului modul in care a fost lasat fara banderola, iar Becali i-a intins acestuia mana cerandu-si scuze, povesteste Stoica, martor la cele intamplate.

Asa a ajuns Planic capitan, un jucator apreciat la FCSB pentru seriozitatea si devotamentul aratate pe teren si in afara acestuia.



Cum a ajuns Planic capitan la FCSB. Becali i-a cerut iertare unui jucator