FCSB

Abel Gomez a efectuat primul antrenament la Steaua

Mijlocasul spaniol Abel Gomez Moreno, achizitionat de FC Steaua de la Real Murcia, a efectuat, luni dupa-amiaza, primul antrenament alaturi de noii sai colegi, informeaza site-ul gruparii "ros-albastre".

In prealabil, Abel Moreno a efectuat de dimineata vizita medicala si va fi prezentat, probabil, marti.

La antrenamentul de luni au participat doar o parte dintre jucatorii lui Marius Lacatus, multi dintre fotbalisti fiind convocati la echipele nationale de seniori si de tineret.

Jucatorii Mihaita Plesan si Ifeanyi Emeghara, aflati in recuperare dupa accidentari, s-au pregatit separat de colegii lor, alaturi de preparatorul fizic Horea Codorean.

In alta ordine de idei, FC Steaua a vandut, luni, in prima zi de distribuire a biletelor pentru meciul retur cu Galatasaray din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, aproximativ 4.300 de tichete. In perioada 18-20 august se vand bilete doar abonatilor, care beneficiaza de rezervare.

Mediafax



Abel Gomez a efectuat primul antrenament la Steaua