Steaua a castigat la scor de neprezentare cel mai important meci al fotbalului romanesc, 3-0 impotriva lui Dinamo, la finalul a 90 de minute in care clasa campioanei a iesit din nou la suprafata. "Cainii" si-au batut joc de ocazii in prima parte, fiind pedepsiti la ultima faza de Szukala. Repriza a doua a adus alte doua goluri in poarta lui Traian Marc, inscrise de Paul Papp si Claudiu Keseru. Pe final a debutat si fiul lui Florentin Petre, Patrick, aflat la primul derbi din cariera sa de fotbalist profesionist.
Dinamo a avut un start surprinzator de meci, cu trei lovituri de colt consecutive intr-un interval scurt de timp, urmate de o situatie de unu la unu Alexe-Arlauskis, la care lituanianul a avut o interventie providentiala, evitand deschiderea scorului (10).
Steaua a intarziat replica, iar dinamovistii nu s-au lasat invitati, trecand pe langa 1-0, in minutul 29. Bilinski a incercat poarta lui Arlauskis cu un sut din intoarcere, de la 11 metri, dar s-a izbit din nou de blocajul celui mai in forma goalkeeper al Ligii 1. Cosmin Matei a venit pe respingere si nu a facut nimic altceva decat sa il evidentieze pe "Arla".
Cu toate acestea, cea mai importanta ocazie a primei reprize i-a apartinut campioanei. Prea sigur pe el ca va marca din 4-5 metri, la centrarea din flanc primita de la Filip, Claudiu Keseru a pus latul pe directia lui Traian Marc, care a deviat in corner, cu multa sansa, de sub bara transversala.
Dinamo a incheiat prima repriza in genunchi, dupa un gol inscris de Szukala in prelungiri. Sanmartean a centrat perfect din lovitura libera, polonezul a aparut nemarcat pe bara a doua si a trimis imparabil cu capul din apropiere.
In minutul 66, la o noua schema a ros-albastrilor, Varela a trecut foarte aproape de reusita de 2-0. Sanmartean a livrat o noua minge in careu, iar Papp a prelungit cu capul pana la Varela, incapabil sa reia decisiv din cativa metri.
Zece minute mai tarziu, Arlauskis a acoperit bine coltul scurt la sutul din cadere al lui Dorin Rotariu.
Gazdele au rezolvat soarta meciului in minutele 78 si 80. In prima faza, Keseru l-a lasat pe Adi Popa singur cu portarul, mijlocasul Stelei a fost blocat de Nedelcearu, care a respins pana la Paul Papp, autorul golului de 2-0.
La urmatorul atac, Chipciu l-a servit pe Keseru in centrul careului, de unde golgeterul campionatului nu a avut nevoie de preluare pentru a teleporta mingea in plasa.
Singurul notabil pana la final a fost introducerea lui Patrick Petre, aflat la primul derbi Steaua-Dinamo.
FC Steaua: Arlauskis – Papp, Varela, Szukala, L. Filip – Prepelita, Sanmartean (Breeveld 77) – Ad. Popa (Stanciu 88), Chipciu, Cr. Tanase (cpt) – Keseru (Bourceanu 82)
Rezerve Steaua: Fl. Nita – Rapa, Luchin, Tosca, Breeveld, Bourceanu, N. Stanciu
Antrenor: Costel Gilca
FC Dinamo: Marc – Fai, Nedelcearu, Cordos, Grecu – Barboianu, Boubacar (Gavrila 75) – V. Lazar (cpt, P. Petre 90), C. Matei (D. Rotariu 63), M. Alexe – Bilinski
Rezerve: Samoila – Durimel, I. Serban, Elton, Gavrila, D. Rotariu, Patrick Petre
Antrenor: Flavius Stoican
Arbitru: Cristi Balaj (Baia Mare)
Cartonase galbene: Sanmartean 62, Bourceanu 90+2/ Lazar 44, Nedelcearu 45+2
Cartonase rosii: -
Stadion: Arena Nationala (Bucuresti)
Spectatori: 40.000