Liga 1

Steaua invinge Dinamo prin dubla lui Stanciu si ramane in cursa pentru titlu

Steaua a inregistrat o victorie vitala in Clasicul Romaniei, 3-1 cu Dinamo, duminica seara, si a redus la 2 puncte distanta ce o separa de liderul Ligii 1, ASA Tirgu Mures. Al 9-lea succes pentru Steaua in ultimele 11 dueluri directe cu Dinamo. Nicusor Stanciu, cu o dubla, a fost omul serii pentru campioana en-titre a Romaniei. Finalul a fost unul deschis oricarui rezultat, dupa ce Elhamed redusese din diferenta. Ros-albastrii au scapat pe contraatac prin Tucudean, agatat in careu de stoperul Bunoza. Cristi Balaj a aratat pentru a doua oara punctul de la 11 metri, Andrei Prepelita fiind responsabil de transformarea sa. Confruntarea de pe Arena Nationala a fost prelungita cu 20 de minute de baimarean, ca urmare a unor incidente consumate in startul partii secunde.

Startul derbiului a fost amanat de Cristian Balaj pentru cateva minute din pricina tortelor care au aterizat pe suprafata de joc.

Desi partida s-a disputat cu acoperisul tras, ploaia si-a facut simtita prezenta fara niciun fel de probleme. Inca un moment penibil, asadar, pentru cei care au investit sute de milioane de euro in construirea Arenei Nationale.

Nicusor Stanciu a semnat prima ocazie a confruntarii, in minutul 15, dupa o pasa primita din flanc de la Chipciu. Mijlocasul ofensiv al campioanei a tras foarte aproape de stalpul portii lui Traian Marc.

Inainte de pauza, Andrei Prepelita a reluat imprecis, din apropiere, o minge centrata precis de Guilherme.

In prelungiri, Vali Lazar nu a putut sa il surprinda pe Arlauskis cu un sut din unghi, la o contra taioasa a "cainilor".

Nici repriza secunda nu a inceput la timp, dupa ce fanii lui Dinamo s-au luat la harta cu portarul ros-albastrilor. Suporterii din Peluza Catalin Hildan, aflati in spatele portii lituanianului, au aruncat cu petarde si torte. Arlauskis a devenit rapid noul Florin Lovin, dupa ce a zbughit-o la vestiare asemeni fostului inchizator al Stelei in meciul de trista amintire cu Rapid.

Mandatat pentru a merge sa discute cu proprii fani, Marius Niculae nu a facut nimic altceva decat sa incite la violenta. Asta dupa ce, in prealabil, Ionel Danciulescu nu a gasit intelegere la suporterii "cainilor". 

Pentru a evita o astfel de situatie, Balaj ar fi putut sa continue jocul cu echipele ocupand aceleasi jumatati de teren ca in prima repriza. Italianul Pierluigi Collina, un arbitru mult mai cunoscut, a apelat la aceasta solutie.

Steaua a deschis scorul in urma unui penalti provocat de Stefan Barboianu. Oaspetii au rupt blestemul penaltiurilor ratate prin Nicusor Stanciu, care a transformat cu multa siguranta de la punctul cu var.

Mai mult, Nicusor Stanciu si-a trecut in cont dubla printr-o executie splendida de la limita careului, direct in plasa laterala.

Marius Niculae a oferit replica, cateva minute mai tarziu, cand a trimis putin peste poarta din marginea careului mic, in momentul in care o parte din fanii lui Dinamo parasea Arena Nationala.

Elhamed, introdus pe parcurs de Stoican, a sters transversala portii cu o lovitura de cap plasata.

In cele 20 de minute de prelungiri indicate de cel de-al patrulea oficial, Chipciu (90+3) a fost blocat in ultimul moment de un fundas advers. Dorin Rotariu (90+7) nu l-a putut surprinde pe Arlauskis, in ceea ce ar fi fost golul revenirii pentru Dinamo.

Finalul a fost unul tensionat, dupa ce Elhamed a redus din diferenta cu patru minute inainte de ultimul fluier al lui Cristi Balaj.

Stelistii au scapat insa pe contraatac la ultima faza a meciului, iar Tucudean a obtinut un nou penalti pentru Steaua. Andrei Prepelita a transformat, stabilind scorul final.

FC Dinamo Bucuresti: T. Marc – Barboianu, A. Marc, Bunoza, S. Filip – I. Nedelcearu – C. Matei (D. Rotariu 90+4), M. Cristescu (K. Bilinski 83), M. Alexe, V. Lazar – M. Niculae (cpt)
Rezerve: Naumovski – Elhamed, Grozav, D. Rotariu, Bilinski, Fai, Gavrila
Antrenor: Flavius Stoican

FC Steaua Bucuresti: Arlauskis - Rapa, Varela, Tosca, Guilherme - Prepelita, Breeveld (L. Filip 90+13) - Popa (G. Tucudean 86), Stanciu (G. Iancu 90+8), Tanase (cpt) - Chipciu
Rezerve: Nita - Luchin, Filip, Iancu, Tucudean, Bourceanu, Enceanu
Antrenor: Constantin Gilca

Arbitru: Cristian Balaj (Baia Mare)

Cartonase galbene: C. Matei 43, Nedelcearu 45+1, Bunoza 90+22/ Arlauskis 45+1, Breeveld 69

Cartonase rosii: -

Stadion: Arena Nationala (Bucuresti)

sursa foto: facebook.com/FCSBOfficial



Steaua invinge Dinamo prin dubla lui Stanciu si ramane in cursa pentru titlu