Sportul Studentesc

Moldovan: "Nu e usor sa preiei o echipa din mers"

Antrenorul echipei Sportul Studentesc, Viorel Moldovan, aflat la primul meci pe banca noii sale formatii, a declarat, sâmbata, dupa remiza de pe teren propriu cu Victoria Branesti, scor 2-2, ca nu este usor sa preiei o grupare în plin campionat.

"E doar un început. Vreau sa felicit jucatorii pentru atitudine si implicare, dupa o perioada tensionata. Nu e usor sa preiei o echipa din mers. Le-am spus si jucatorilor ca mai avem mult de munca", a spus Viorel Moldovan.

Tehnicianul considera ca jucatorii sai au reusit un meci bun cu Victoria Branesti însa au existat si unele momente în care au evoluat mai slab. "Din pacate nu am reusit sa câstigam desi am facut un meci foarte bun. Am avut unele momente când am suferit. Nu stiu daca este just acest rezultat. Am întâlnit o echipa buna, bine organizata. Nu am reusit sa ne desprindem la 2-1 iar fotbalul te pedepseste", a mai spus el.

Formatia Sportul Studentesc a terminat la egalitate, sâmbata, scor 2-2 (2-1), meciul în compania echipei Victoria Branesti, partida din etapa a VII-a a Ligii I care a consemnat cel mai rapid gol de pâna acum al sezonului, în secunda 24, marcat de Tiberiu Balan.

Moldovan l-a înlocuit la Sportul Studentesc pe tehnicianul Tibor Selymes, care a acceptat postul de antrenor la formatia Astra Ploiesti.

Mediafax


Moldovan: "Nu e usor sa preiei o echipa din mers"