Oțelul Galați a obținut o victorie categorică în disputa cu Sepsi Sf. Gheorghe, în deplasare, scor 3-0, vineri seara, în etapa a 6-a din Liga 1.
Oaspeții arenei din Sf. Gheorghe au deschis scorul dintr-un penalty transformat de Samuel Teles în minutul 11 la faultul comis de Niczuly asupra lui Maciel.
Tănasă a dublat avantajul Oțelului, în minutul 33, cu o minge reluată din interiorul careului la centrarea lui Maciel.
Același Tănasă avea să închidă tabela pe final de meci cu un șut plasat din marginea careului la colțul lung.
Sepsi a avut o exprimare modestă pe faza ofensivă, reluările lui Kallaku și apoi Haruț nereușind să modifice tabela.
Pentru echipa covăsneană este al cincilea eșec în șase etape, Sepsi fiind la două puncte de retrogradarea directă.
Oțelul ocupă primul loc în clasament playout, cu cinci victorii în șase meciuri, echipa dunăreană renăscând odată cu preluarea de către Laszlo Balint.
Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ, Dumitrescu – C. Matei (Neskovic - 46), Mino Sota, Skorup (El Sawy - 51) – M. Coman (Babunski - 66), Oberlin (Kallaku - 66), Mailat (Drăghiceanu - 46). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Oţelul: Dur Bozoancă – Zhelev, Cisse, Stefanovic, Gomes – Bourard (Roşu - 75), Lameira, Teles (Cojocaru - 88) – Maciel, Bicfalvi (Plaza - 81), A. Tănasă (Hofman - 82). Antrenor: Laszlo Balint.
Cartonaşe galbene: Niczuly (9), Mino (24), Ninaj (56) / Roşu (46)
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Andrei Constantinescu, Nicuşor Marin.