Liga 1

S-au anihilat reciproc, Ceahlaul-Gaz Metan 0-0

Ceahlaul a remizat pe teren propriu, scor 0-0 impotriva lui Gaz Metan Medias, in penultimul meci al etapei a XXVI-a a Ligii 1. Mediesenii au dat impresia ca se multumesc cu un punct din aceasta deplasare, in timp ce echipa pregatita de Ze Maria si-a aratat limitele in multe momente ale jocului, fiind incapabila sa profite de problemele in defensiva ale Gazului.

Lipsa titularilor de drept din axul central al defensivei Gazului o putea costa pe echipa vizitatoare in primele minute, dupa ce Visa si Cretu au gafat in preajma propriului careu. In prima faza, Velazquez l-a blocat pe George Carjan in momentul finalizarii, pentru ca sutul lui Stefanescu sa ajunga in bratele lui Plesca.

La mijlocul reprizei, centralul Istvan Kovacs a luat decizia corecta cand a ales sa nu fluiere un presupus fault comis in careu de Chirieletti asupra lui Alex Munteanu.

In minutul 32, Velazquez a reluat modest din centrul careului o minge aruncata in careu de Ionut Buzean.

Prima parte s-a incheiat cu un moment delicat in careul gazdelor, dupa ce Alex Munteanu, nemarcat, a tras imprecis din 7-8 metri.

La reluare, Wellyson a avut o executie de "Dosarele X", singur cu Plesca. Stoperul nemtenilor a dat pe langa minge intr-o situatie iminenta de a marca.

In pofida faptului ca a epuizat toate schimbarile in minutul 60, fortat fiind si de accidentarea lui Chirieletti, Ze Maria nu a observat nicio imbunatatire in evolutia jucatorilor sai, tabela ramanand intacta pana la final.

Stana s-a trezit tarziu, inainte de prelungiri, cu un sut sub bara, respins cu dificultate de goalkeeperul Mediasului.

Gaz Metan a venit la Piatra Neamt cu gandul la o remiza, intr-un meci in care fotbalistii ambelor formatii au dat impresia ca au fost saltati de la masa de Paste, cu burtile pline, pentru a alerga 90 de minute pe teren.

Ceahlaul: Calancea - Markovic (Kneif 46), Gorea, Wellyson, Chirieletti (Ad. Gheorghiu 60) - Tabacariu, Achim - Stana, Stefanescu, Chitosca (V. Balint 46) - Carjan

Gaz Metan: Plesca - Buzean, Velazquez, Visa, Cretu - Zaharia, Tahar - Elton, Muntean (Romeo 69), Petre (Llullaku 85) - D. Roman (Bekoe 77)

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)

Cartonase galbene: D. Stana 90+3/ Buzean 45, Tahar 56

Cartonase rosii: -

Stadion: Ceahlaul (Piatra Neamt)

Spectatori: 500



S-au anihilat reciproc, Ceahlaul-Gaz Metan 0-0