Liga 1

Remiză în derby-ul Moldovei

Sursă foto: https://www.facebook.com/CSMPolitehnicaIasiOficial/

Poli Iași a remizat pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 1-1, într-un meci disputat, luni, în etapa a 9-a.

FC Botoșani a deschis scorul la două minute după pauză prin Șeroni cu o reluare din centrul careului la centrarea lui Florescu din corner.

Oaspeții arenei din Copou au avut apoi un gol anulat la Pinson, în minutul 65.

Patru minute mai târziu Poli Iași a restabilit egalitatea prin Gheorghiță cu latul din fața porții la centrarea lui Ispas.

FC Botoșani rămâne ultima în clasament, cu 5 puncte, fără victorie în actuala ediție de campionat.

Caseta tehnică

Poli Iași: S. Lung - Martac, F. Ilie, Samayoa, R. Ispas (Stefanovic 88) – Alin Roman, M. Bordeianu (A. Ciobanu 46), Marchioni – A. Gheorghiţă (S. Buş 88), Vojtus (Harrison 46), R. Ion (Luis Phelipe 57). Antrenor: Leo Grozavu.

FC Botoșani: Ducan - Adams, Junior Pius, Şeroni, Ţigănaşu - G. David (Cărăuşu 31), V. Dican, Ed. Florescu, Pinson (Cioiu 68) - M. Ilicic (R. Benzar 68), Kablan Davy N'Goma (Zabou 87). Antrenor: Dan Alexa.

Cartonaşe galbene: Leo Grozavu 89 / G. David 14, Junior Pius 71.

Arbitri: Ionuţ Coza - George Florin Neacşu, Mihăiţă Necula.

 


Remiză în derby-ul Moldovei