Liga 1

Rapid revine pe primul loc dupa 2-1 in deplasare cu Sepsi

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial

Echipa Rapid Bucuresti a castigat, sambata seara, in deplasare cu Sepsi Sf.Gheorghe, intr-o partida din etapa a 7-a in Liga 1.

Gazdele au deschis scorul prin Mario Rondon dintr-o lovitura de la 11 metri acordata dupa interventia VAR si vizualizarea de catre arbitrul Andrei Chivulete a reluarii oficiale.

O faza la limita pe linia careului de 16 metri al giulestenilor.

Rapid a restabilit egalitatea dupa doar sase minute prin Antonio Sefer. Acesta a profitat de mingea respinsa in fata de portarul Roland Niczuly la centrarea lui Alex Ionita.

Giulestenii aveau sa intre in avantaj la cabine dupa reusita spectaculoasa a lui Ionita din finalul primei reprize. Un sut din afara careului aproape de vinclu, dupa o recuperare a balonului in jumatatea adversa.

Sepsi a dominat teritorial jocul in partea secunda, dar oamenii lui Cristiano Bergodi au avut o singura ocazie la sutul lui Ion Gheorghe din afara careului.

Pentru Sepsi este prima infrangere din actualul sezon de Liga 1.

Cu 15 puncte acumulate in sapte etape, Rapid urca pe primul loc in clasament.

Caseta tehnica

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Ninaj, Ciobotariu, Ispas – Aganovic, Rodriguez, Ştefănescu (Matei ’46) – Bărbuţ (Golofca ’68), Rondon (Tudorie ’68), I. Gheorghe (Achahbar ’72). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Rapid: Moldovan – Onea, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait (Crepulja ’61), Albu, Ioniţă (Papeau ’61) – Sefer (Pănoiu ’76), Dugandzic, V. Costache (Măţan ’61). Antrenor: Adrian Mutu.

Cartonaşe galbene: / Papeau ’73, Sefer ‘76

Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Vladimir Urzică, Mihai Marius Marica.



Rapid revine pe primul loc dupa 2-1 in deplasare cu Sepsi