Liga 1

Rapid – Petrolul 1-1. Arbitrul de centru s-a accidentat în repriza a doua

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial

Derby-ul istoric dintre Rapid și Petrolul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, vineri seara, în etapa a 18-a din Liga 1.

Așa am trăit Rapid - Petrolul

Rapid a deschis scorul în minutul 54 prin autogolul marcat de Dumitriu cu capul la o minge prelungită de Pașcanu după o centrare din corner.

Doar opt minute s-au bucurat giuleștenii de avantaj, Petrolul egalând prin Tudorie după o fază rapidă de atac. Roche a primit în stânga și a trimis decisiv pentru apariția lui Tudorie în fața porții. Acesta a înscris din alunecare pentru 1-1.

La 0-0, în minutul 27, Petrolul a ratat cea mai mare ocazie prin Keita, jucător care a trimis în bară cu un șut de la distanță.

Șase minute mai târziu Papp a ratat deschiderea scorului cu o lovitură de cap care l-a întrebuințat serios pe Aioani, portar care a început ca titular după accidentarea lui Siegrist la încălzire.

Cu o accidentare s-a ales și arbitrul Florin Andrei pe parcursul reprizei secunde, acesta fiind înlocuit cu rezerva Iulian Dima pe ultima parte a meciului din Giulești.

Cele două echipe rămân despărțite de două puncte în clasament, Petrolul având 27 de puncte pe locul șase.

Caseta tehnică

Rapid: Aioani - Cr. Manea, Cr. Ignat, Paşcanu - Onea, T. Christensen (Grameni 83), Hromada (Emmers 72), Borza - R. Pop (Burmaz 46), Boupendza (A. Dobre 84), Petrila (Hasani 89). Antrenor: Marius Şumudică.

Petrolul: Zima - Ricardinho, Y. Roche, Papp, L. Dumitriu – Jyry, T. Keita (Hanca 89) – M. Rădulescu (D. Radu 71), Mateiu, Grozav – Al. Tudorie (Moussaki 79). Antrenor: Mehmet Topal.

Cartonaşe galbene: - / Al. Tudorie 45, Y. Roche 56, Grozav 90+5, Papp 90+9.

Arbitri: Florin Andrei - Tunyogi Ferencz, Stelian Slabu.



Rapid – Petrolul 1-1. Arbitrul de centru s-a accidentat în repriza a doua