Poli Iasi

Gheorghe Nichita: Nu avem bani de cumparat loc in Liga I

Presedintele de onoare al clubului Poli Iasi, Gheorghe Nichita, a declarat, miercuri, ca gruparea din dealul Copoului nu are bani sa cumpere locul echipei FC Brasov si ca va evolua în Liga a II-a în viitoarea editie de campionat.

"Nu avem bani de cumparat loc în Liga I. Daca domnul Sichitiu a negociat ceva cu Brasovul, a facut-o în nume propriu, pentru ca dumnealui nu are înca vreun contract cu Poli Iasi. Nu avem de unde sa dam câteva milioane de euro pentru a avea un loc în Liga I. Si nici nu ar fi fost oportun acest lucru în conditiile în care echipa de-abia si-a reluat pregatirile, iar lotul nu este înca definitivat", a spus Nichita.

Edilul Iasului a negat orice colaborare cu FC Vaslui: "Si eu mi-as fi dorit foarte mult sa ramânem în Liga I, dar asta e. Nu s-a negociat nimic cu FC Brasov. În plus, nicio colaborare cu formatia FC Vaslui nu a fost realizata, asa cum s-a vehiculat prin presa în ultimul timp. Stiu ca domnul Sichitiu nu a discutat nimic cu oficialii clubului patronat de domnul Porumboiu".

Grigore Sichitiu, care urmeaza sa preia functia de presedinte al clubului Poli Iasi, declarase marti ca si-ar fi dorit un schimb de locuri cu FC Brasov.

Mediafax



Gheorghe Nichita: Nu avem bani de cumparat loc in Liga I