Liga 1

Planul LPF si FRF pentru reluarea fotbalului in Romania. Cati oameni vor avea acces pe stadioane

Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Romana de Fotbal au convenit asupra unui plan comun pentru reluarea sezonului fotbalistic intrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.

Meciurile din Liga 1 ar urma sa se desfasoare cu portile inchise, iar la stadion va fi permis accesul a maxim 125 de oameni. In acest numar sunt inclusi jucatorii, staff-urile tehnice, arbitrii, cadrele medicale, jurnalistii acreditati si copiii de mingi.

Mai mult decat atat, in protocolul intocmit de LPF si FRF se stipuleaza si ca jucatorii sa fie testati de coronavirus inaintea fiecarui meci disputat.

Acest plan va ajunge pe masa autoritatilor care vor hotari soarta fotbalului.

Luni, aceleasi autoritati au decis ca unitatile de invatamant de la gradinita si pana la universitati sa ramana inchise pentru restul anului scolar.

Romania iese din starea de urgenta la 15 mai, dar o serie de masuri restrictive vor ramane in vigoare pe mai departe.

In Spania, spre exemplu, starea de urgenta va fi inlocuita cu starea de alerta, lucru care cel mai probabil se va intampla si la noi.



Planul LPF si FRF pentru reluarea fotbalului in Romania. Cati oameni vor avea acces pe stadioane