Liga 1

Pandurii si Gaz Metan raman depunctate dupa apel

Sursă foto: lpf.ro

Comisia de Apel a FRF a mentinut hotararea initiala de depunctare a echipelor Pandurii Tg.Jiu si Gaz Metan Medias, astfel ca cele doua pierd la masa verde trei puncte in clasamentul Ligii 1.

Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a soluționat apelurile formulate de cluburile CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu și CS Gaz Metan Mediaș împotriva hotarârilor Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond – de sancționare a celor două cluburi pentru încălcarea cerințelor de monitorizare financiară în timpul sezonului competițional pentru care au primit licența de participare la campionatul național Liga I, anunta FRF pe site-ul oficial.

Pandurii pierde trei puncte pentru incalcarea articolului 55.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către angajați.

Cei de la Gaz Metan au fost depunctati pentru incalcarea articolului 54.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către cluburi – actualizare. De asemenea, clubul a fost sancționat cu penalitate financiară de 10 mii lei pentru depășirea termenului-limită de transmitere către Administrația de monitorizare a raportărilor financiare.

ASA Tg.Mures, echipa de asemenea depunctata pentru incalcarea articolului 55.3, nu mai facut recurs si astfel decizia instanței de fond ramane irevocabilă prin neapelare. 

TAS, ultima cale de atac

Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii. Deciziile pot fi atacate cu recurs la TAS în termen de 21 de zile, respectiv până la data de 12 ianuarie 2017. TAS va pronunța soluția până la data de 15 februarie 2017, conform Convenției Arbitrale între FRF și cluburile licențiate de Liga I, decizia TAS fiind irevocabilă.



Pandurii si Gaz Metan raman depunctate dupa apel