Otelul Galati

Otelul Galati si-a recuperat palmaresul

Vesti bune pentru fanii fotbalului galatean dupa ce SC Otelul, echipa care s-a revendicat drept continuatoare pe linie sportiva a falimentarei FC Otelul, a reusit sa recupereze palmaresul istoric al clubului de la malul Dunarii.

SC Oțelul Galați s-a dorit a fi, încă de la început, un proiect al faptelor, un demers în care obiectivele propuse să fie îndeplinite cu pași mici, dar siguri, astfel încât noua organizare sa fie una sustenabilă și de durată. Cu ochii ațintiți spre viitor, spre noile orizonturi ce stau să fie cucerite, conducerea clubului nostru nu a uitat nici de tradiția de peste 50 de ani a fotbalului de oțel și, după îndelungi demersuri, anunță cu mare bucurie toți fanii celui mai titrat club de fotbal din Moldova că istoria se întoarce, în sfârșit, acasă, acolo unde îi este locul, la Galați, deși sufletește ea nu a părăsit niciodată inimile gălățenilor. Astfel, marca FC Oțelul Galați 1964 și trofeele cucerite de clubul fanion al fotbalului gălățean se vor alătura proiectului SC Oțelul Galați și împreună vor continua sub același stindard lupta de readucere a numelui Oțelul în elita sportului rege din România", se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul clubului galatean.

Campioana a Romaniei in sezonul 2010/2011, FC Otelul Galati a intrat in faliment la 1 aprilie 2016 dupa trei ani de insolventa.

SC Otelul Galati a aparut in vara anului 2016 la initiativa suporterilor galateni si a intrat in Liga a 4-a, reusind promovarea in al treilea esalon dupa primul sezon.

Dupa trei etape consumate din noul sezon al Ligii a 3-a, Seria I, SC Otelul Galati a acumulat 7 puncte si ocupa locul doi la egalitate cu CSM Roman si AFC Harman.

Etapa urmatoare otelarii primesc vizita Bucovinei Radauti, echipa fara niciun punct in clasament.



Otelul Galati si-a recuperat palmaresul