Clubul Universitatea Craiova al lui Adrian Mititelu a depus in instanta o plangere legata de organizarea alegerilor de la Liga Profesionista de Fotbal. In cazul in care plangerea ar fi considerata intemeiata, alegerile de la LPF se vor anula, iar Dumitru Dragomir ar redeveni presedinte.
Mititelu contesta componenta LPF, practic fundamentul legal in baza caruia s-au facut alegerile.
Prin vocea lui Mircea Moise, juristul Craiovei, "nu exista nici un document oficial in care sa se arate cine sunt cu adevarat membrii acestei institutii. In conditiile astea, noi consideram ca domnul Iorgulescu a fost ales ilegal. Am primit termen de judecata pentru luna februarie a anului viitor", conform Fanatik.
Decizia Craiovei lui Mititelu este cu atat mai bizara cu cat patronul oltean a fost in ultimii ani criticul numarul 1 al lui Dumitru Dragomir si Mircea Sandu, fiind autorul unor plangeri penale impotriva acestora. Insa, hotararea sa ar putea sa nu fie neaparat in sprijinul lui Dragomir, ci tot contra acestuia, din vreme ce fostul presedinte al LPF ar putea fi autorul unor alegeri nelegitime si fostul sef al unui for ce nu are o structura legala. Chiar daca alegerile LPF s-ar reface, Dragomir ar mai putea avea contra sa o dovada ca a condus Liga intr-un mod incorect, de-a lungul vremii.
Alegerile LPF au avut loc in noiembrie 2013, iar Gino Iorgulescu l-a invins pe Dumitru Dragomir cu 11-7.