Liga 1

LPF către jucători: ”Evitați îmbrățișările”

Liga Profesionista de Fotbal a anuntat o serie de masuri de care jucatorii din Liga 1 sa tina cont in timpul meciurilor. Punctul 20 este de-a dreptul hilar. Vedeti mai jos despre ce e vorba.

Marți, 10 martie 2020, conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal a trimis o scrisoare către cluburile membre ale LPF, participante la Campionatul Național Casa Liga 1, în care li s-au adus la cunoștință măsurile preventive pentru organizarea jocurilor, în contextul creșterii numărului cazurilor de coronavirus:

1. Nu se va bea apă (sau orice alte soluţii de rehidratare etc.) din aceiaşi sticlă/recipient cu o altă persoană. Nu se vor schimba prosoape, halate de baie sau alte obiecte de acest gen, între coechipieri/personal etc.

2. Evitaţi consumul de mâncare în vestiare.

3. Se vor pune articolele şi hainele personale în saci, evitând să fie lăsate sau expuse în vestiare sau în coşurile comune.

4. Se vor arunca imediat materiale folosite, cum ar fi tape-urile, bandajele, hârtia etc. în recipientele corespunzătoare.

5. Spălaţi-vă bine pe mâini cât mai des. Spălarea mâinilor şi dezinfectarea sunt decisive pentru a preveni infecţia. Mâinile trebuie spălate cu apă şi săpun timp de cel puţin 20 de secunde şi apoi, după clătirea completă, trebuie uscate cu ştergare de unică folosinţă.  Dacă săpunul şi apa nu sunt disponibile se poate utiliza şi un produs de igienizare pentru mâini pe bază de alcool 60%.

6. Instalaţi distribuitoare automate cu soluţii de curăţare dezinfectante adecvate, atât în vestiare cât şi în toalete.

7. Nu atingeţi ochii, nasul sau gura cu mâinile nespălate.

8. Dacă tuşiţi sau strănutaţi, acoperiţi gura şi nasul cu un ţesut - de preferinţă de unică folosinţă - sau cu braţul, dar nu cu mâna.

9. Ventilaţi toate camerele bazelor sportive şi a celor de cantonament cât mai des.

10. Dezinfectaţi periodic mesele, băncile, scaunele, umeraşele, podelele, robinetele, mânerele, duşurile şi toaletele cu soluţii dezinfectante pe bază de înălbitor sau clor, solvenţi, etanol 75%, acid paracetic şi cloroform.

11. În cazul activităţilor de refacere în bazine de apă, solicitaţi monitorizarea constantă a parametrilor chimici (clor sau a altor soluţii dezinfectante) şi a parametrilor fizici (inclusiv pH-ul sau temperatura, care afectează nivelul clorinării).

12. Sportivii/personalul care prezintă simptome ale unei infecţii respiratorii şi / sau febră în curs de desfăşurare trebuie să părăsească imediat restul echipei – să se izoleze - şi să anunţe medicul echipei precum şi autorităţile competente, prin apel telefonic la nr. de urgenţă 112.

13. Asiguraţi-vă că în vestiare are acces doar personalul autorizat şi limitaţi pe cât posibil numărul de vizite ale oricăror persoane, în bazele sportive.

14. Limitaţi accesul pe teren astfel încât să fie permis strict persoanelor necesare desfăşurării jocurilor.

15. În timpul controalelor doping pregătiţi - în afară de şerveţele de unică folosinţă pentru a acoperi masa - soluţii dezinfectante pentru spălarea mâinilor. Acestea vor fi utilizate numai după recoltarea probelor. Înainte de recoltare spălarea mâinilor se va face cu apă şi săpun.

16. Medicii echipelor trebuie să verifice în prealabil condiţiile igienice ale tuturor vestiarelor, inclusiv ale echipei gazdă, arbitrilor şi delegaţilor, precum şi a camerei amenajate pentru controale antidoping.

17. Medicii echipelor trebuie să participe activ la organizarea deplasărilor, să verifice toate aspectele logistice (igiena mijloacelor de transport şi a celor de transfer pentru echipă şi stafful care o însoţeşte, locul de cazare – se vor evita facilităţile de cazare aglomerate şi se va încerca pe cât posibil obţinerea unor camere igienizate) şi să asigure orice dispozitive de protecţie în scopuri preventive. Medicilor trebuie să li se asigure prezenţa alături de echipă pe toată durata deplasărilor.

18. Se recomandă personalului medical (medic, maseur, preparator fizic, kinetoterapeut, etc) care intră în contact constant cu sportivii să nu acţioneze concomitent în medii externe care sunt supuse riscului de contaminare (aceste persoane să-şi limiteze activităţile profesionale strict în cadrul echipelor unde sunt angajaţi).

19. Chiar şi în contextul desfăşurării jocurilor fără spectatori, aşa cum s-a stabilit prin adresa LPF nr. 183/08.03.2020, vă rugăm să reduceţi numărul persoanelor care au acces în arenele sportive la aceste evenimente astfel încât să fie prezente strict persoanele indispensabile organizării meciurilor.

20. În timpul desfăşurării meciurilor jucătorii să evite contactele între ei sau cu alte persoane (cum ar fi cele care survin în momentele de bucurie după marcarea golurilor, îmbrăţişări şi alte asemenea, saluturile prin strângerea mâinii de la începutul sau de la sfârşitul jocurilor, etc).

21. Desemnaţi persoane din cadrul staff-ului medical al cluburilor dvs., care să organizeze împreună cu jucătorii şi ceilalţi participanţi la activitatea fotbalistică (staff tehnic, administrativ, colaboratori permanenţi a căror prezenţă la stadion este regulată, etc) şedinţe de instructaj pentru punerea în aplicare, de către toate aceste persoane, a măsurilor speciale de prevenţie adoptate de organele Statului.

22. Afişaţi în locuri vizibile toate regulile de mai sus şi asiguraţi-vă că ele sunt aduse la cunoştinţa jucătorilor şi personalului cluburilor dvs."



LPF către jucători: ”Evitați îmbrățișările”