FC Hermannstadt este neînvinsă în Liga 1 de 2 luni și 22 de zile.
FC Hermannstadt trece printr-o perioadă foarte bună, fiind neînvinsă în ultimile 7 etape jucate în sezonul regular al Ligii 1, în care a înregistrat 5 victorii și 2 rezultate de egalitate. După 23 de etape disputate, sibienii sunt pe poziția a 9-a în clasament, cu 30 de puncte, la 5 puncte distanță de Petrolul Ploiești, echipă care ocupă ultimul loc de play-off.
Ardelenii vor juca azi acasă cu UTA Arad, pe stadionul "Municipal", în etapa a 24-a și au ca obiectiv cele 3 puncte, pentru a se apropia de play-off. Marea problemă a sibienilor este că de câteva zile jucătorii și cei din staff-ul tehnic au avut gripă.
"Ne așteaptă o săptămână dificilă, vor fi trei etape în 9 zile, cu meciuri foarte grele. UTA este o echipă imprevizibilă, care parcă joacă mai bine în deplasare, are un antrenor cu experiență foarte mare, dar mizăm pe forma noastră. Suntem pe un trend ascendent, chiar dacă nu suntem la 100% nici din punct de vedere al pregătirii, avem probleme cu gripa și noi și jucătorii. Joi dimineață mă rugam la Dumnezeu să nu mă sune doctorul, de câte ori mă sună îmi spune de câte un jucător, sper ca vineri să fim bine cu toții. Mă aștept la un meci echilibrat, mi-aș dori să câștigăm ușor, dar sunt ferm convins că va fi un joc foarte dificil", a declarat Marius Măldărășanu la conferința de presă
Tehnicianul sibienilor a adăugat că mai sunt 7 meciuri de disputat și cu cu 39 de puncte echipa sa s-ar putea califica în play-off. "O victorie ar fi foarte importantă, avem o serie pozitivă și lumea pune întrebări despre play-off, ne uităm cu coada ochiului, e normal, dar trebuie să rămânem echilibrați. ca să reușim, trebuie să băgăm sunt noi 3 echipe, când le vom întâlni pe Petrolul, Sepsi și Rapid, va trebui să fim la un nivel foarte apropiat al numărului de puncte. Trebuie luat meci cu meci, cu cât acumulăm puncte și ne bate cu celelalte echipe, atunci ai o șansă în plus. Nu e ușor, nici imposibil, dar vreau să luăm meci cu meci, nu stau să fac calcule, poți intra în play-off cu 39 de puncte, depinde și de alte rezultate. Mai avem 7 meciuri, dacă am câștigat 4 din ele, ar însemna 42 de puncte, aproape că ești în play-off, dar dacă bat și cele de desupra ta, lucrurile se complică. Vreau să dau echilibru băieților și echipei, ne dorim în sufletul nostru, și eu îmi doresc să fac performanță, să ne autodepășim, dar să rămânem echilibrați, în șapte etape se pot întâmpla foarte multe dacă nu ne vedem lungul nasului, nu vreau să cobesc", a adăugat Marius Măldărășanu.
În acest sezon regular FC Hermannstadt va mai juca cu FC UTA Arad (acasă), CFR Cluj (deplasare), Petrolul Ploiești (acasă), Sepsi Sfântu Gheorghe (deplasare), Gloria Buzău (acasă), Dinamo București (deplasare) și Rapid București (acasă)