Gloria Buzau

EXCLUSIV | Bucur: "Fundasii Buzaului l-au lasat pe Danciulescu sa marcheze"

Finantatorul Gloriei Buzau, Costel Bucur, este un om cu moralul la pamant dupa inceputul dezastruos al echipei sale in acest campionat: patru infrangeri in patru etape. Bucur spune ca jucatorii buzoieni nu s-au omorat cu firea in meciul cu Dinamo, dar si ca pregatirea fizica a jucatorilor este sub orice critica din cauza fostului antrenor al echipei, Stefan Stoica.

Domnule Bucur, patru infrangeri in patru etape. Un inceput catastrofal pentru Goria...

Suntem penibili, asta e realitatea. Am pierdut patru meciuri si nu jucam nimic. M-am imbolnavit in perioada asta, sunt foarte suparat, nu mai stiu ce sa fac. Am incredere in colectivul asta tehnic pe care l-am adus, sper sa ne revenim si sa castigam cu Timisoara. Oricum, sunt convins ca nu vom retrograda, desi unii ne vad deja picati. Am si pus pariu cu unii pe tema asta.

Cu cine?

Cu actionarii lui Dinamo, la meciul de sambata. Mi-au spus ca nu mai am nicio sansa sa evit retrogradarea, sa nu ma mai agit. Eram si eu nervos, mai ales ca echipa nu juca nimic, fundasii centrali l-au lasat pe Danciulescu sa marcheze, nu au luptat, nu s-au agitat deloc, erau "bulevarde" in echipa noastra. Astia de la Dinamo erau fericiti, insa le-am zis ca nu au sanse sa castige campionatul cu echipa asta, mai ales ca si arbitrii au tinut cu ei. Am pus pariu pe 100.000 de euro ca nu retrogradam, o sa vedeti ca voi castiga pariul.

E vinovat Fane Stoica pentru situatia in care se gaseste echipa?

Normal ca e vinovat! Poate e chiar cel mai vinovat. Acum jucatorii nu mai vor sa joace pentru ca a plecat el de la echipa. Pai le convenea inainte, pentru ca pregatire fizica nu faceau, stateau pana noaptea tarziu prin baruri, era libertate totala. Acum stau in cantonament, e disciplina la echipa si asta nu le convine. I-am adus 45 de jucatori lui Stoica, a ales 25 de fotbalisti si mi-a promis ca o sa incepem bine. Apoi mi-a zis ca jucatorii nu sunt buni, ca am avut meciuri grele si tot asa. Normal ca ne-am despartit, pentru ca echipa nu mergea bine.

Pai tot Fane Stoica v-a salvat sezonul trecut de la retrogradare...

Dumnezeu m-a salvat sezonul trecut! Am fost la un pas sa retrogradam, doar stiti cu totii ca ne-am salvat in ultima etapa. Nu pic eu in liga a doua nici in sezonul asta, am mare incredere in colectivul tehnic. La fel de prost am inceput si in campionatul trecut si ne-am salvat pana la urma. Scapam de la retrogradare si sezonul asta.

Onlinesport: Andrei Preotu








EXCLUSIV | Bucur: "Fundasii Buzaului l-au lasat pe Danciulescu sa marcheze"