Liga 1

Gaz Metan si Steaua termina la egalitate dupa un joc putin spectaculos

Sursă foto: facebook.com/FCSBOfficial

Rezultat de egalitate duminica seara intre Gaz Metan Medias si Steaua, echipe care la finalul celor 90 de minute au intrat la cabine cu un 1-1 nesatisfacator pentru niciuna dintre tabere.

Alibec a deschis scorul pentru Steaua in prima repriza din centrarea lui Gnohere, iar Sikorski a egalat pentru Gaz Metan in partea secunda dupa o lovitura de la colt.

Un rezultat care lasa Steaua la cinci puncte de liderul Viitorul in clasament.

Meciul de la Medias a debutat vijelios cu un contraatac al Stelei irosit de pasa lui Jakolils pentru Gnohere, dupa care oaspetii au cerut penalty la caderea lui De Amorim in careu la un duel cu Cretu.

Sansa mare de gol irosita de medieseni in minutul 8 prin Munteanu, sutul acestuia fiind blocat in extremis de portarul Nista.

Deschiderea scorului s-a produs in minutul 30, cand Alibec a preluat pe piept in marginea careului o centrare de la Gnohere si l-a invins pe Greab cu un sut la coltul lung.

Steaua putea face 2-0 dupa doar trei minute la un contraatac purtat de Gnohere si irosit de Jakolis.

Partea secunda a debutat cu un gol anulat pe drept gazdelor pentru un offside la Sikorski, dupa care Reghecampf a efectuat doua schimbari prin care a incercat sa inchida jocul.

Gazul a lovit in minutul 54 prin Sikorski in urma unui corner la o eroare masiva comisa de Enache in flancul drept.

Stelistii au solicitat penalty la caderea lui Alibec in duel cu Trtovac in minutul 57, dupa care Mediasul a ratat incredibil prin Sikorski dupa mingea pierduta de Muniru in propria jumatate.

Pana la final s-a jucat un fotbal haotic, cu un plus de initiativa pentru Gaz Metan, echipa care in prelungiri putea da lovitura prin acelasi neobosit Sikorski. Mingea sutata de acesta l-a lovit in piept pe Nita, fiind apoi degajata de Tamas in disperare de cauza.



Gaz Metan si Steaua termina la egalitate dupa un joc putin spectaculos