Liga 1

Andrea Compagno, prezentat oficial la FCSB. Ce salariu va incasa lunar

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCSBOfficial

Gigi Becali nu se mai uita la bani dupa calificarea echipei FCSB in grupele Conference League.

UPDATE: Compagno a semnat cu FCSB si va purta tricoul cu numarul 96.

In cautarea unui atacant veritabil de careu, Gigi Becali a pus ochii pe italianul Andrea Compagno de la FC U Craiova 1948.

Cu cinci goluri marcate pana acum, Compagno este golgeterul la zi in Liga 1.

Italianul impresioneaza prin plasament si prin forta pe care o arata in duelurile aeriene, dominand careul advers la mingile inalte.

15.000 de euro pe luna va fi salariul lui Compagno la FCSB. Acesta a primit si 30.000 de euro la semnatura!

Compagno este un necunoscut in Italia, evoluand doar la nivelul celui de-al patrulea esalon (Serie D).

Inainte sa ajunga in Romania, Compagno a rupt plasa portilor adverse in anonimul campionat din San Marino pentru Tre Fiori, echipa pe care am mai vazut-o prin primele tururi preliminare ale cupelor europene.

In iulie 2020 a ajuns la Craiova, unde a semnat cu FC Universitatea 1948, formatie pentru care a adunat 26 de goluri in 60 de partide de Liga 2, Liga 1 si Cupa Romaniei.

Gigi Becali si Adrian Mititelu s-au inteles asupra transferului, in contul echipei din Banie urmand a intra 1.5 milioane de euro plus 10% dintr-un viitor transfer al italianului.

"E greu sa aduc pe cineva precum Compagno, dar macar sa aduc unul care sa aiba potential", a comentat Mititelu plecarea atacantului sau, la postul Pro Arena.

FCSB ajunge astfel la zece transferuri in vara acestui an, insa patronul echipei anunta ca nu se opreste aici.

Nemultumit de prestatia echipei in partida cu Hermannstadt (2-2), Becali a anuntat ca va mai transfera "trei, patru sau cinci jucatori".



Andrea Compagno, prezentat oficial la FCSB. Ce salariu va incasa lunar