Echipele Oțelul Galați și Rapid București au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă seara, într-un meci din etapa a 26-a.
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă. Rapid a deschis scorul prin Petrila, în minutul 75, cu un șut din interiorul careului.
Miguel Silva a adus egalarea pentru gălățeni, portughezul fiind la prima reușită în tricoul celor de la Oțelul.
Titular la debutul pentru Rapid, bosniacul Elvir Koljic a ratat mai multe ocazii mari de a marca, în cele din urmă fiind înlocuit cu un sfert de oră înaintea finalului.
Deturnat de Rapid din drumul spre FCSB, Koljic a fost aproape de gol în minutul 14, când a reluat din voleu pe lângă poartă.
Apoi, în minutul 41, fostul jucător al Universității Craiova a ratat incredibil din 2-3 metri la o pasă a lui Borza de pe flancul stâng.
Rapid a continuat să preseze și în debutul părții secunde, dar mingea trimisă de Dobre cu stângul în minutul 52 a trecut puțin peste transversală.
În minutul 66, mingea a ajuns la Koljic pe contraatac, dar acesta nu a nimerit poarta din 16 metri.
Rapid ajunge la 39 de puncte și rămâne pe locul șase în clasament, o poziție pe care o mai țintesc alte două echipe, Sepsi și Petrolul.
Oțelul se află pe locul 11, cu 29 de puncte.
Oțelul: Dur-Bozoancă – D. Maftei (A. Rus 73), J. Cisse, N. Stevanovic, Miguel Silva – A. Bani (Burcea 60), Joao Lameira, N. Roşu (Bourard 60), R. Tănasă – Samuel Teles, Maciel. Antrenor: Ovidiu Burcă.
Rapid: Aioani – Onea (Cr. Manea 46), D. Ciobotariu, C. Ignat, Borza – Hromada (Gojkovic 46), Kait – Al. Dobre, T. Christensen, Petrila (Braun 81) – Koljic (Ankeye 75). Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: N. Roşu 58, Miguel Silva 67, Joao Lameira 68 / Gojkovic 71, T. Christensen 86
Arbitri: Sebastian Colţescu - Marius Badea, Daniel Mitruţi.