Rapid

Dan Sucu, prezentat ca nou actionar al echipei Rapid. Ce buget a anuntat pentru noul sezon

Sursă foto: https://www.facebook.com/FCRapid1923oficial

Omul de afaceri Dan Sucu a fost prezentat oficial in calitate de nou actionar al echipei Rapid, dupa ce acesta a preluat 50 la suta din actiunile clubului.

“Niciodata n-am vazut un asemenea nivel de neincredere in ultimii 20 de ani. Aici vom reusi. Cum o vom face? Sunt doua planuri.

“Exista planul sportiv pe care Nico (n.r. - Daniel Niculae) il realizeaza impreuna cu antrenorii si jucatorii pe baza bugetelor si exista planul organizational.

“Sunt doua competitii in Liga 1. Nu e doar competitia sportiva, exista si competitia organizatorica in spate. Nico lucreaza impreuna cu proprietarii pentru a crea conditii din ce in ce mai bune pentru competitia sportiva.

“Nu intentionez sa ma implic in competitia sportiva, dar in partea organizatorica asta fac de vreo 20 de ani si de cele mai multe ori imi iese.

“Ce vom face? Linii de business clar, responsabilitati clare, obiective generale, obiective partiale, bugete. Treaba aia care nu place nimanui.

“Vom avea la dispozitia clubului in jur de 7 milioane de euro ca buget. Anul viitor va avea zece, iar celalalt an va avea 14 milioane”, a declarat Dan Sucu intr-o conferinta de presa.

“Nu dorim niciun ban din partea statului, din partea niciunei primarii sau minister. Ne vom plati toate taxela. Legea sportului e o lege buna care iti permite sa te comporti ireprosabil din punct de vedere fiscal”, a mai spus Sucu.



Dan Sucu, prezentat ca nou actionar al echipei Rapid. Ce buget a anuntat pentru noul sezon