FC Botosani

FC Botoșani a pierdut un om de bază! Sadiku, accidentare gravă

Sursă foto: https://www.facebook.com/rijad.sadikuu/

Echipa FC Botoșani l-a pierdut pentru următoarea jumătate de an pe Rijad Sadiku din cauza unei accidentări.

FC Botoșani a terminat la egalitate acasă cu Dinamo București, scor  1-1, în prima partidă din etapa a 26-a a Ligii 1. Moldovenii au câștigat un punct important, însă au pierdut un titular pentru restul sezonului.

Este vorba de Rijad Sadiku, care a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat, urmând a rata meciurile rămase în sezonul regular și din play-out. Fundașul central a fost înlocuit de Leo Grozavu în minutul 19 cu Daniel Celea.

"Sadiku, care recent a semnat prelungirea contractului cu 'roș-alb-albaștri' până în vara anului 2026, a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior. Zilele următoare jucătorul în vârstă de 25 de ani va fi supus unei intervenții chirurgicale, urmând a absenta de pe teren timp de 6 luni", a anunțat clubul botoșănean.

În vârstă de 25 de ani, fotbalistul bosniac a jucat în 21 de meciuri în acest sezon regular, înscriind un gol, cu FC UTA Arad.

"Îmi pare foarte rău pentru Sadiku. E o accidentare mai complicată, destul de grea. De la venirea mea a arătat că e în creștere, e un băiat cu multă inimă, caracter foarte bun. Dar face parte din meseria noastră și astea sunt momentele cele mai neplăcute, mai mult decât un meci pierdut", a declarat antrenorul Leo Grozavu.

Cotat la 550.000 de euro, Rijad Sadiku a jucat până acum la FK Sarajevo, Royal Excel Mouscron, Mladost Doboj Kakanj, Zrinjski Mostar, Rudar Prijedor și din sezonul 2022-2023 la FC Botoșani. Stoperul bosniac a debutat în Liga 1 pe 1 decembrie 2022, în meciul FC Botoșani - FCSB 2-3.

Moldovenii îi mai au ca stoperi pe George Miron, Patricio Matricardi, Alin Șeroni, Daniel Celea, Damian Cimpoeşu și nou venitul Paul Iacob.



FC Botoșani a pierdut un om de bază! Sadiku, accidentare gravă