FC Arges

Tanase: "Nu credeam vreodata ca se va ajunge la retrogradarea echipei"

Mijlocasul lui FC Arges, Cristian Tanase, a declarat, joi, agentiei NewsIn, ca nu ii vine sa creada ca echipa pitesteana a fost retrogradata in liga secunda, in urma scandalului de coruptie din arbitraj in care a fost implicat patronul gruparii, Cornel Penescu.
"Nu credeam ca se va ajunge vreodata la retrogradarea lui FC Arges. E o decizie nedreapta pentru noi, jucatorii, nu cred ca ne-au ajutat arbitrii in campionatul trecut. E o situatia foarte grea in mometul de fata la echipa", a spus Tanase.

Fotbalistul afirma ca vrea sa paraseasca gruparea pitesteana in cazul unei oferte avantajoase: "Daca va veni o oferta la club, as vrea sa mi se dea drumul. Eu mai am contract cu FC Arges, dar sunt sanse sa raman si in sezonul urmator daca ofertele nu vor fi avantajoase".

Comisia de Disciplina din cadrul LPF a decis, miercuri, sa retrogradeze formatia FC Arges din primul esalon, ca urmare a scandalului de coruptie in care este implicat patronul sau, Cornel Penescu, acuzat ca a mituit mai multi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale.

NewsIn


Tanase: "Nu credeam vreodata ca se va ajunge la retrogradarea echipei"