Liga 1

Doua faze fixe aduc victoria pentru FCSB cu Sepsi

Sursă foto: facebook.com/fcsbofficial

FCSB s-a impus in fata celor de la Sepsi Sf.Gheorghe, cu 2-0 (0-0), prin doua goluri marcate din faze fixe in ultimele zece minute. O victorie prin intermediul careia FCSB urca pe primul loc provizoriu in clasamentul din Liga 1 Betano dupa cinci etape.

Meciul a inceput abrupt fara clasicele momente de tatonare, Sepsi ratand deschiderea scorului in minutul 2 la prima aparitie in careul gazdelor de la FCSB. Tandia a ramas in pozitie de finalizare si a luat la tinta stalpul din stanga al portii aparate de Balgradean.

Asa am trait FCSB - Sepsi 2-0

Replica celor de la FCSB a venit dupa doar patru minute si Daniel Benzar a ratat o buna oportunitate din interiorul careului. Din cornerul rezultat mingea a ajuns la Stan, jucator transferat de la Astra Giurgiu in urma cu doua zile, acesta trimitand mult peste poarta cu un sut din afara careului.

Pana in minutul 34 la sutul lui Mensah blocat de Qaka cele doua echipe n-au mai oferit vreo ocazie notabila. FCSB s-a apropiat greu de buturile aparate de Niczuly si a sfarsit repriza fara sut pe poarta, motiv pentru care inca din minutul 34 Nicolae Dica i-a scos la incalzire pe Gnohere, Pintilii si Teixeira.

Finalul primei reprize i-a avut in prim plan pe cei de la Sepsi cu doua actiuni periculoase, Balasa si apoi Balgradean intervenind decisiv. La cealalta poarta am remarcat doar sutul lui Popescu din actiune, o minge care s-a dus in peluza ros-albastra.

Dica a mutat din minutul 46 cu Gnohere si Morutan, jucatori care au intrat in locul lui Rusescu, respectiv Qaka. Chiar si asa jocul FCSB a suferit pe faza ofensiva. In minutul 61 gazdele au adus mingea periculos in careul lui Sepsi dupa o centrare a lui Jakolis din flancul drept. Gnohere a preluat pe piept si i-a pasat scurt lui Coman, insa acesta s-a dovedit lent si i-a permis lui Velev sa intervina decisiv.

In minutul 71, la o lovitura libera executata din flancul drept, Fulop a centrat pe scurt si Viera a reluat cu capul pe langa poarta. Prima faza periculoasa a oaspetilor la poarta lui Balgradean in partea secunda.

FCSB a deschis scorul in minutul 81 printr-un penalty transformat de Gnohere cu sut in forta pe centrul portii. O lovitura de la 11 metri acordata pentru un hent la semnalizarea arbitrului asistent.

Doua minute mai tarziu ros-albastrii isi majorau avantajul pe tabela in urma unei alte faze fixe. Coman a executat impecabil o lovitura libera si FCSB isi asigura un final linistit de partida.

Caseta tehnica

FCSB: Bălgrădean - Jakolis, Bălaşa, Morais, Alex Stan - Popescu, Qaka (Moruţan '46) - Man, Daniel Benzar (Teixeira '67), Fl. Coman - Rusescu (Gnohere '46). Antrenor: Nicolae Dică

Sepsi Sfântu Gheorghe: Csaba - De Moura, Viera, Jovanovic, Sato - Vaşvari, Velev - Mensah (Hamed '54), I. Fulop (Simonovksi '78), Drăghici - Tandia (Dodoi '72). Antrenor: Eugen Neagoe

Cartonaşe galbene: Bălaşa '70 / Sato '58, De Moura '84.

George Rădulescu a arbitrat meciul de pe Arena Nationala.

La partida au asistat 3583 de spectatori.



Doua faze fixe aduc victoria pentru FCSB cu Sepsi