Dinamo

Zeljko Kopic a semnat prelungirea cu Dinamo București

Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul lui Dinamo, a semnat prelungirea contractului care va fi valabil până la finalul sezonului 2027/2028 din Liga 1. Zvonurule despre prelungire erau avansate încă de pe 8 ianuarie.

Prelungirea a fost agreată și semnată în cantonamentul lui Dinamo din Antalya (Turcia).

Dinamo a făcut anunțul oficial în privința prelungirii semnate de Zeljko Kopic, după ce acesta a ajuns la echipă în decembrie 2023

„Zeljko Kopic - Câine roșu în continuare! Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 București a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028!

Sosit în decembrie 2023, Zeljko Kopic a reușit să redreseze echipa din punct de vedere sportiv, totul culminând cu menținerea în Superliga României!

Redresarea sportivă a clubului poartă numele de Zeljko Kopic și ne bucurăm să-l avem în continuare în fruntea staff-ului tehnic!”, a scris Dinamo pe Facebook.

Kopic a reușit să o salveze pe Dinamo de la retrogradare sezonul trecut, iar în cel actual a dus echipa pe podiumul Ligii 1. Dinamo a încheiat anul 2024 pe locul trei, cu 36 de puncte, la doar un punct sub U Cluj și FCSB.

A adunat 49 de meciuri, dintre care 19 victorii, 18 egaluri și 22 de înfrângeri.



Zeljko Kopic a semnat prelungirea cu Dinamo București