Dinamo

Dinamo s-ar putea muta pe Arena Națională. Condiția pe care fanii trebuie să o îndeplinească

Sursă foto: https://www.facebook.com/DinamoBucurestiOfficial/

”Câinii” au revenit după un sezon în Liga 1, iar pentru campionatul următor șefii lui Dinamo au planuri mari.

În primul rând, Dinamo trebuie să-și stabilească un loc pe care să-l numească ”acasă” până la ridicarea noului stadion din Ștefan cel Mare.

Dinamo a jucat pe stadionul Arcul de Triumf în playoff-ul din Liga 2, dar pentru sezonul următor de Liga 1 ținta este Arena Națională.

Pentru a evolua pe cel mai mare stadion al țării președintele lui Dinamo a lansat o provocare pentru suporterii alb-roșii.

”Le promit fanilor că toate meciurile se vor juca pe Arena Naționlă, dacă avem 15.000 de abonamente”, a declarat Andrei Nicolescu la Digisport.

”Noi vom revoluționa fotbalul din România, iar cei 25.000 de fani care au făcut o atmosferă spectaculoasă pe Arena Națională reprezintă un argument”, a mai spus președintele lui Dinamo.

Retrogradată în Liga 2 la finalul sezonului 2021-22, Dinamo revine în Liga 1 după numai un singur an petrecut la matineu.

Începutul lui Dinamo în Liga 2 a fost anevoios și nu mulți se gândeau la o promovare. Echipa s-a închegat de la meci la meci, iar ”câinii” au prins in extremis un loc în playoff.

Chiar dacă a ratat promovarea directă, Dinamo a depășit în baraj pe FC Argeș, cu 8-5 la general, obținând promovarea în Liga 1.



Dinamo s-ar putea muta pe Arena Națională. Condiția pe care fanii trebuie să o îndeplinească