Dinamo a obținut primul punct de la revenirea în primaa ligă, după trei înfrângeri în primele trei etape.
”Câinii” au remizat în deplasare cu U Cluj, scor 1-1, după ce au deschis scorul prin Denis Politic.
”E un punct câştigat cu greu, Au fost momente în joc când am suferit puţin, am avut şi momente bune. Poate am fi putut pleca si cu victoria de aici. Noi însă, în momentul în care eram, aveam nevoie de punctul ăsta, ca să creştem încrederea echipei.
”Cred că s-a văzut omogenitatea mai mare pe care au avut-o. Din păcate, noi am pierdut mingea foarte uşor. Chiar şi aşa am avut câteva momente în care, dacă aveam mai multă luciditate puteam scoate mai mult din meciul ăsta.
”Mă bucură foarte tare că oamenii s-au întors lângă echipă, ne susţin, iar noi trebuie să luptăm cu toate resursele noastre, să câştigăm meciuri şi să-i facem fericiţi”, a declarat antrenorul Ovidiu Burcă.
Dinamo rămâne pe ultimul loc în clasament după 1-1 cu U Cluj