Liga 1

Dinamo, remiza cu Genclerbirligi

Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, partida amicala cu formatia turca Genclerbirligi. Pentru dinamovisti a inscris Andrei Cristea in minutul 88

Dupa ce au invins in primul amical din Antalya pe austriecii de la Lask Linz cu 2-0, Dinamo a intalnit duminica formatia de prima liga din Turcia, Genclerbirligi.

Meciul nu a fost unul stralucit pentru echipa dinamovista, jocul fiind mai mult unul plictisitor, fara prea multe faze de remarcat.

Cornel Talnar a inceput meciul cu Dolha in poarta, Molinero, Goian, Moti, Pulhac pe linia de fund, Torje, Margaritescu, N'Doye, Adrian Cristea in linia mediana si Niculescu si Marius Niculae in atac.

Prima parte a meciului a fost mai mult la discretia turcilor, care au amenintat in repetate randuri poarta cainilor, insa Dolha a dovedit ca este in forma si concentrat la partida, reusind sa respinga suturile periculoase ale turcilor.

De cealalta parte, Torje, Niculae si Adrian Cristea au fost dinamovistii care s-au remarcat in ofensiva, dar fara a semna faze memorabile. De fapt, primul sut pe spatiul portii celor de la Genclerbirligi a venit abia in startul reprizei secunde, din gheata lui N'Doye.

La 20 de minute de la inceputul partii secunde, in poarta dinamovistilor a intrat Cristi Munteanu, revenit in aceasta iarna in Stefan cel Mare, acesta inlocuindu-l pe Dolha. Dupa cateva minute, Munteanu a incasat primul sau gol de la Kahe, in urma unui penalty acordat in minutul 72 dupa un fault al lui Moti in propriul careu.

Pe parcurs, in garnitura dinamovista au intrat Andrei Cristea, Ianis Zicu, Scarlatache si Ze Diabate. Primul dintre acestia a adus egalarea pentru Dinamo in minutul 88, cand a transformat cu siguranta o lovitura de la 11 metri, dupa un hent al lui Murat in careul turcilor.


Dinamo, remiza cu Genclerbirligi