Liga 1

Dinamo egaleaza pe Gaz Metan la ultima faza si salveaza remiza

Sursă foto: facebook.com/FCDinamoOfficial

Etapa a 16-a din Liga 1 Betano a debutat, vineri seara, cu meciul dintre Dinamo si Gaz Metan Medias, o partida incheiata la egalitate, scor 1-1 (0-0).

Prima repriza a fost una cu adevarat modesta, una dintre cele mai slabe din acest sezon de Liga 1.

Dinamo n-a avut niciun sut pe spatiul portii, iar cei de la Gaz Metan au amenintat poarta la reluarea lui Fortes din minutul 25.

Asa am trait Dinamo - Gaz Metan 1-1

Partea secunda a adus mai mult fotbal, dar ocaziile au aparut dupa minutul 70. Prima i-a apartinut debutantului Montini, italianul adus recent de Dinamo care a deviat pe poarta un sut incercat de Cooper din afara careului.

Replica mediesenilor nu s-a lasat prea mult asteptata si Fofana avea sa rateze in minutul 75 cea mai mare ocazie a meciului, cu un sut din interiorul careului respins de Penedo in bara.

Gaz Metan a deschis scorul in minutul 77 prin sutul lui Trif din interiorul careului.

Si pentru ca dezastrul lui Dinamo sa fie complet, in minutul 86 Mihai Popescu a primit al doilea cartonas galben si a fost eliminat.

Chiar si asa, formatia din Stefan cel Mare a cautat egalarea pana la final si, la ultima faza a celor trei minute suplimentare, la o minge lunga trimisa spre careul advers de Penedo, portughezul Salomao a sutat decisiv din marginea careului si a salvat remiza pentru Dinamo.

Caseta tehnica

Dinamo: Penedo - Sorescu, Popescu, Katsikas, Popovici - Cooper, Ait Atmane - Hanca (Zenke ‘61), Moldoveanu (Montini ‘46), Salomao - D. Popa. Antrenor: Mircea Rednic;

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Creţu, Pereira, M. Constantin, Buşu - Fofana, L. Aurelio - Olaru (Trif ‘72), Ivanov (Romeo ’78), Ely Fernandes (Chamed ‘63) – Fortes. Antrenor: Mihai Teja;

Cartonaşe galbene: Ait Atmane ’45, M. Popescu ’55, ’87, Salomao ’84 / Fofana ’89, Fortes ‘90+3;

Cartonaş roşu: M. Popescu ‘87.

Iulian Calin a arbitrat meciul la centru.



Dinamo egaleaza pe Gaz Metan la ultima faza si salveaza remiza