Liga 1

CSM Poli Iasi obtine prima victorie a sezonului

Sursă foto: facebook.com/CSMPolitehnicaIasiOficial

Veteranul Andrei Cristea si-a aratat clasa prin cele doua goluri marcate, vineri seara, in poarta Botosaniului, goluri care au adus prima victorie pentru CSM Poli Iasi in noul sezon de Liga 1 Betano.

Un 2-1 prin care trupa pregatita de vulcanicul Flavius Stoican paraseste penultimul loc al clasamentului si ajunge pe zece in clasamentul primei ligi din Romania.

Cristea s-a descurcat de minune intre patru adversari de la Botosani in minutul 31 si a deschis scorul cu un sut din zona centrala. O minge trimisa in poarta cu piciorul drept.

Asa am trait Poli Iasi - FC Botosani 2-1

Acelasi Cristea majora avantajul iesenilor patru minute mai tarziu dupa o actiune de toata frumusetea finalizata cu stangul la coltul lung aproape de vinclu. Unul dintre cele mai frumoase goluri marcate pana acum in noul sezon de Liga 1.

Botosaniul a redus din diferenta dupa pauza prin Roman II, jucator a carui lovitura de cap a fost scoasa de Rusu dupa linia portii.

In minutul 60 oaspetii au trecut pe langa egalare la patrunderea lui Chitosca, sutul acestuia trecand pe langa poarta.

La 0-0, in prima repriza, iesenii au ratat o mare ocazie prin Chelaru, al carui sut din afara careului a izbit stalpul din stang al portii aparate de Pap.

Caseta tehnica

Poli Iaşi: Rusu - Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin - Cioinac, Chelaru (Zaharia ’81) - Rus, Flores (P. Petre ‘75), Pârvulescu (Mihăescu ’71), Andrei Cristea. Antrenor: Flavius Stoican;

FC Botoşani: Pap - Patache, Miron (Chindriş ’36), Burcă, Soiledis – Oaidă (Enriko ’81), Rodriguez - Chitoşcă, Ongenda, Golofca – Brekalo (Roman II ’55). Antrenor: Costel Enache;

Cartonaşe galbene: Chelaru ’27, Rusu ’85, Mihalache ‘90+2 / Brekalo ‘54;

George Găman a condus meciul la centru.



CSM Poli Iasi obtine prima victorie a sezonului