Liga 1

CSM Poli Iasi aplica o corectie celor de la ASA Tg.Mures

Sezonul trecut iesenii au ratat patrunderea in playoff din cauza celor de la ASA Tg.Mures, formatie care intre timp a intrat in insolventa si dupa infrangerea de vineri seara, scor 0-3, a devenit inca de pe acum una dintre candidatele la retrogradare.

Iasiul, o echipa solida care a inceput pregatirea devreme in aceasta vara, a rezolvat destinatia celor trei puncte inca din prima repriza.

Bole a deschis scorul la prima ocazie de gol, dupa ce a scapat singur cu Stancioiu. Era minutul 16 si formatia din Copou modifica tabela in premiera.

Cea mai mare ocazie a muresenilor i-a apartinut lui Hamed, un jucator de 16 ani, care a sutat foarte aproape de poarta in minutul 20 dintr-o pozitie centrala.

Cristea a majorat avantajul oaspetilor in minutul 34 din centrarea lui Bole de pe dreapta. O finalizare din interiorul careului, dupa ce Dica a intervenit si a deviat nefericit mingea.

Cu trei minute inaintea pauzei tanarul Tarsa a majorat avantajul oaspetilor la capatul unui contraatac de manual.

Nivelul jocului a scazut mult in partea secunda si tot oaspetii au ratat prin Bole singura ocazie notabila in minutul 62.

CSM Poli Iasi are maximum de puncte dupa doua meciuri disputate si ramane una dintre echipele bune ale campionatului, cu pretentii la un loc in playoff.



CSM Poli Iasi aplica o corectie celor de la ASA Tg.Mures