Liga 1

Craiova isi ia revansa in fata Astrei si debuteaza cu dreptul in playoff

Sursă foto: https://www.facebook.com/UCVOficial/

La sase zile dupa ce era invinsa de Astra in ultima etapa a sezonului regular, Craiova si-a luat revansa si a castigat meciul din prima etapa a playoff-ului, cu 1-0.

Bosniacul Elvir Koljic a marcat unicul gol al meciului in minutul 18 dupa o eroare in lant a defensivei celor de la Astra Giurgiu.

Mai intai Butean a pierdut balonul in propria jumatate si i-a permis lui Mihaila sa urca in careu, pentru ca apoi portarul Lazar sa scape din maini mingea chiar in picioarele lui Koljic.

Cea mai mare ocazie a vizitatorilor din Banie a fost irosita in minutul 37 de muntenegreanul Radunovic, care nu a gasit poarta cu un sut din interiorul careului.

Acelasi Radunovic avea sa-si lase echipa in inferioritate numerica pe final de meci, dupa ce l-a oprit pe Barbut in pozitie de ultim aparator. Un rosu complet asumat in minutul 79.

Cu patru minute mai devreme Craiova putea inchide meciul la sutul lui Fortes cu stangul din afara careului, minge pe care Lazar a respins-o in corner.

Craiova urca pe doi in clasamentul din playoff dupa aceasta victorie la patru puncte in urma liderului CFR Cluj si asteapta deznodamantul partidei de luni seara dintre FCSB si Viitorul (20:30).

Astra pierde primul meci dupa o serie de zece partide fara infrangere in campionat.

Caseta tehnica

Craiova: Pigliacelli – Martic (Dimitrov ‘45+2), Kelic, Ferreira, Bancu - Mateiu, Cicâldău - Bărbuţ, Mihăilă (Bic ’82), Drăghici – Koljic (Fortes ’70). Antrenor: Devis Mangia;

Astra Giurgiu: Lazar - Butean, Cestor, Bejan, Radunovic – Begue (Roşu ’46), Mrzljak, Pires, V. Gheorghe (Biceanu ’86) - Zoua, Llullaku (Balaure ’62). Antrenor: Costel Enache;

Cartonaşe galbene: Martic ’43, Kelic ’73, Mihăilă ’81, Drăghici ‘84 / Begue ’27, Zoua ’60, Pires ‘90+2;

Cartonaş roşu: Radunovic ‘79;

Arbitru: Istvan Kovacs.



Craiova isi ia revansa in fata Astrei si debuteaza cu dreptul in playoff