Liga 1

Ciobotariu a vazut alt meci: "Am vrut sa castigam"

Dinamo a trecut rareori de centrul terenului in meciul cu Rapid, dar Liviu Ciobotariu sustine ca echipa sa si-a dorit cu adevarat sa castige.
"Acest rezultat nu ne ajuta prea mult pe noi, nici pe cei de la Rapid. Am facut un joc bun defensiv, dar pe faza ofensiva am ramas corigenti, nu am avut forta in atac. Este un punct de moral pentru ca a fost o deplasare. Cred ca moralul echipei s-a rupt la meciul cu Sportul. Noi am vrut sa castigam, deci nu am ce sa le reprosez baietilor", a spus Liviu Ciobotariu.

Derbiul dintre Rapid si Dinamo a fost prilejul perfect pentru a confirma criza in care cele doua echipe se afla de la reluarea campionatului. Confruntarea din Giulesti nu se putea termina altfel decat 0-0. Rapid a dominat din primul pana in ultimul minut, dar absenta unui om decisiv si-a spus cuvantul. Dinamo a facut antijoc si a trecut rareori de centrul terenului.

Dupa acest rezultat, Dinamo se mentine pe locul secund, cu 46 de puncte, patru mai putin decat liderul CFR Cluj, in timp ce Rapid e pe cinci, cu 42 de puncte.

Onlinesport


Ciobotariu a vazut alt meci: "Am vrut sa castigam"