CFR CLuj

Dan Petrescu anticipeaza "un meci foarte strans" cu Sivasspor. O echipa care n-a castigat niciun meci din cele zece disputate pana acum!

Sursă foto: https://www.facebook.com/cfr1907

CFR Cluj o va intalni, joi seara, de la 19:45 pe Sivasspor, castigatoarea Cupei Turciei din sezonul precedent, in etapa a doua din faza grupelor UEFA Conference League.

Un meci despre care a vorbit antrenorul Dan Petrescu, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa.

"Rezultatele n-au fost conform cu ce au jucat cei de la Sivasspor in ultimele meciuri. Au jucat chiar foarte bine, dar pur si simplu cand nu intra mingea in poarta.

"Eu stiu ce valoare au, stiu lotul de jucatori, mult peste media campionatului romanesc, si sunt constient ca va fi un meci foarte greu, indiferent ca au castigat un meci sau nu.

"Nu stiu cine le lipseste la Sivasspor, dar daca ne uitam la jucatorii lor de atac. Au 11 jucatori de echipe nationale, au salarii de la 800.000 la un milion de euro, dar e importanta echipa.

"Daca noi vom fi bine ca echipa, toate echipele care au venit la Cluj au avut viata grea. Noi trebuie sa facem maine un joc de echipa foarte bun. Maine ambele echipe au sansa lor, 50-50. Cred ca va fi un meci fooarte strans", a declarat Dan Petrescu.

CFR Cluj a remizat in prima etapa pe terenul lui Ballkani din Kosovo, scor 1-1. Acelasi scor s-a inregistrat si intre Sivasspor si Slavia Praga in cealalta partida din Grupa G.

Sivasspor ocupa locul 15 in prima liga din Turcia dupa disputarea a sase etape, cu doar patru puncte acumulate.

Ultimele trei meciuri ale formatiei din Sivas au fost remize.

Sivasspor n-a mai castigat de zece meciuri, practic nicio partida din actualul sezon inceput cu infrangere in Supercupa Turciei, scor 0-4 in fata lui Trabzonspor.



Dan Petrescu anticipeaza "un meci foarte strans" cu Sivasspor. O echipa care n-a castigat niciun meci din cele zece disputate pana acum!