CFR CLuj

Anton Krešić a fost împrumutat de KF Tirana de la CFR Cluj

KF Tirana transferă un stoper experimentat: Anton Krešić, adus din România.

KF Tirana a oficializat împrumutul fundașului croat Anton Krešić, aducând întăriri importante în centrul defensivei într-un moment delicat al sezonului. Gruparea albaneză a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru transferul temporar al jucătorului, mutare dorită direct de președintele Refik Halili și de managerul Ardian Nuhiu, care îl văd pe Krešić drept soluția ideală pentru postul de stoper.

Clubul din capitala Albaniei l-a prezentat pe fundaș printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. "Anton Kresic este cel mai nou nume care s-a alăturat clubului nostru. Fundașul a ajuns la un acord cu clubul și a fost prezentat echipei și staff-ului tehnic, începând imediat să lucreze cu echipa. Bun venit, Anton!".

În vârstă de 29 de ani, Anton Krešić vine cu un bagaj consistent de experiență, acumulat atât în campionatul Croației, cât și în Liga 1, unde a evoluat pentru CFR Cluj. Transferul său are ca obiectiv principal stabilizarea unei apărări care a primit nu mai puțin de 33 de goluri în 20 de etape, cel mai slab bilanț defensiv din campionat.

KF Tirana se află pe ultimul loc în clasament, cu doar 14 puncte, la 9 puncte de zona de salvare directă și la 4 puncte de locul de baraj pentru menținerea în prima ligă, astfel că fiecare mutare din această perioadă de mercato are un caracter decisiv. Conducerea clubului mizează pe aportul lui Anton Krešić pentru a consolida defensiva și pentru a schimba cursul unui sezon extrem de complicat.

De partea cealaltă, CFR Cluj a confirmat împrumutul printr-un comunicat oficial publicat pe site-ul clubului. "Cluburile CFR 1907 Cluj și KF Tirana au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului Anton Kresic la formația albaneză. Îți urăm mult succes la noua echipă, Anton!".

Formația din Gruia nu a precizat durata exactă a împrumutului. Anton Krešić a ajuns la CFR Cluj în vara anului 2023, inițial sub formă de împrumut de la HNK Rijeka, fiind transferat definitiv un an mai târziu. În a doua parte a sezonului 2024-2025 a fost cedat temporar la HNK Gorica, iar după revenirea la Cluj a evoluat foarte puțin, bifând doar patru apariții în actuala stagiune.

În total, fundașul croat a strâns 44 de meciuri în tricoul CFR-ului, marcând un gol, însă lipsa continuității din acest sezon a făcut ca soluția unui nou împrumut să fie una convenabilă pentru toate părțile implicate. Pentru KF Tirana, însă, mutarea este privită ca un pariu important în lupta pentru evitarea retrogradării.



Anton Krešić a fost împrumutat de KF Tirana de la CFR Cluj