Liga 1

CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-2. Oltenii raman in cursa pentru titlu

Sursă foto: https://www.facebook.com/UCVOficial

Echipa Universitatea Craiova s-a impus pe terenul campioanei CFR Cluj, scor 2-1, intr-un meci din etapa a 3-a in Liga 1 Playoff.

Un meci in care oltenii si-au jucat practic ultima carte in lupta pentru titlul de campioana in acest sezon competitional.

CFR Cluj a primit ambele goluri in urma unor faze fixe, momente ale jocului unde formatia din Gruia si-a consolidat in ultimii ani un statut de specialista.

Andrei Ivan a deschis scorul in minutul 27 cu o reluare din sase metri la coltul scurt.

Intr-o prima faza Marius Constantin trimisese periculos pe poarta lui Cristi Balgradean, acesta respingand in fata.

Trei minute mai tarziu acelasi Ivan rata o mare ocazie cu un sut din interiorul careului din pozitie favorabila.

Dupa ce a avut o singura ocazie in prima repriza, prin Alexandru Chipciu in debutul meciului, CFR Cluj a inceput in forta partea secunda.

Intrarile lui Valentin Costache si Gabriel Debeljuh au adus un plus pe faza ofensiva pentru gazde.

S-a jucat cu garda jos, cu ocazii la ambele porti. Oltenii au ratat desprinderea prin Ivan din pasa lui Camara, iar gazdele au ratat prin Ciprian Deac in minutul 51.

CFR Cluj a restabilit egalitatea in minutul 54 prin Sigurjonsson dupa o faza de la coltul terenului.

Pana la final cele doua echipe au jucat mai degraba prudent la apararea rezultatului, oaspetii lovind decisiv in urma unei faze fixe.

Dan Nistor a centrat pe scurt dintr-o lovitura libera si Alexandru Tudorie a pus capul pentru o reluare la coltul scurt.

Cele doua echipe ajung la 25 de meciuri in principala competitie interna, de noua ori s-au impus clujenii, de opt ori au castigat craiovenii, iar alte opt meciuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazda: 13 partide - 5 victorii CFR - 4 remize - 4 succese Universitatea Craiova.

Edward Iordanescu vs U Craiova: 14 jocuri in toate competitiile - o victorie - 7 remize - 6 infrangeri.

Singurul succes a fost izbutit in Supercupa Romaniei 2018, pe 14 iulie, Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-1.

Caseta tehnica

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Joca (Chipciu ‘5), Soares (Hoban ’89), Sigurjonsson (Păun ’69) – Deac, Rondon (Debeljuh ’46), Gîdea (Costache ’46). Antrenor: Edward Iordănescu.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (Cîmpanu ’68), Constantin, Acka, Bancu – Mateiu, Nistor – Mitran (Camara ‘4, Vătăjelu ‘68), Cicâldău, Ivan (Căpăţână ’64) – Mamut (Tudorie ’64). Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Cartonaşe galbene: Soares ‘4 / Cicâldău ’76, Constantin ’83, Tudorie ‘89.

Arbitri: Ovidiu Haţegan - Vasile Marinescu, Sebastian Eugen Gheorghe - Florin Mihai Marcu.



CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-2. Oltenii raman in cursa pentru titlu