Liga 1

Astra si Ceahlaul au inghetat la 0-0

Astra Ploiesti a terminat la egalitate partida de pe teren propriu cu Ceahlaul Piatra Neamt, un meci lipsit de spectaculozitate, anemic pe alocuri si cu putine faze de poarta. Astra a avut o posesie mai buna, mai multe suturi la poarta si o mare ocazie de gol in prelungiri prin Udoji, insa Villadsen a salvat Ceahlaul.

Astra a stabilit un record negativ la meciul de la Ploiesti cu Ceahlaul, reusind sa vanda doar sapte bilete inainte de startul partidei. Vazand tribunele goale, oficialii AStrei au decis sa lase intrarea libera, insa pana la urma nici 100 de persoane nu au ocupat tribunele.

Atmosfera dezolanta din tribune a fost salvata de cei cativa fani ai Ceahlaului care au facut deplasarea la Ploiesti. Tobele moldovenilor au dat viata tribunelor, insa nu si jocului din teren, care a fost unul foarte linistit, cu putine faze de poarta.

Mai multe au apartinut gazdelor, ploiestenii fiind nu doar mai prezenti in joc dar si mai activi la poarta adversa. Suturilke puternice expediate de la distanta de N'Doye, aparitiile la finalizare in careu ale lui Fatai si Miranda, dar si cateva lovituri libere executate de Mihalache au reprezentat principalele pericole la poarta lui Villadsen.

Portarul Ceahlaului a tinut insa poarta inchisa pana la pauza, chiar si la ocazia lui Bajenaru din minutul 35, cand jucatorul Astrei a ramas singur in careu cu goalkeeper-ul moldovenilor, dar a sutat pe langa poarta.

Frigul patrunzator si temperaturile tot mai scazute ar fi dat impresia ca repriza secunda ar fi trebuit sa fie mai plina de evenimente, jocul din teren a avut o alta infatisare. Gerul si-a pus amprenta si pe evolutia jucatorilor, ambele echipe aratand un fotbal haotic, fara o idee clara de constructie.

Daca in prima repriza Ceahlaul a mai creat cateva faze ofensive, in a doua jumatate a meciului oaspetii s-au rezumat doar la aparare. De aceea nici Astra n-a mai putut sa se apropie de poarta adversa, nereusind sa-si creeze la fel de multe ocazii ca in prima repriza. Doar in al treilea minut de prelungiri Udoji a scapat singur in dreapta portii cu Villadsen, insa sutul lui cu latul din apropiere a fost scos incredibil de la coltul scurt de portarul danez, care si-a salvat echipa de un gol letal.

Onlinesport: Irina Maxim



Astra si Ceahlaul au inghetat la 0-0