Liga 1

Astra face spectacol cu Timisoara

Sursă foto: afcastragiurgiu.ro

Astra Giurgiu s-a impus cu 3-0 (2-0) in fata celor de la ACS Poli Timisoara, intr-un meci din etapa a 3-a a Ligii 1 Betano. Meciul a fost live text pe onlinesport.ro

Fosta campioana a rezolvat meciul inca din prima repriza, cand giurgiuvenii au punctat de doua ori intr-un interval de trei minute.

Prima sansa de gol a apartinut gazdelor in minutul 2 la o recuperare a lui Marquinhos in duel cu Cretu. Mijlocasul astralilor a patruns in careu si a cautat coltul lung cu un sut plasat, insa portarul Straton a stat bine in ghete si a respins in corner.

Duelul celor doi s-a repetat doua minute mai tarziu cand acelasi Marquinhos a sutat pe poarta, insa din nou acelasi Straton a fost pe faza si a respins cu o mana.

Replica timisorenilor a venit in minutul 14 la centrarea lui Tiganasu pentru reluarea lui Bud. Mingea trimisa de acesta cu capul s-a dus pe langa poarta.

A urmat un interval de cosmar pentru timisoreni care au primit doua goluri in minutele 21 si 24. Mai intai fundasul Polczak a reluat impecabil cu capul din 14 metri o minge centrata de Marquinhos dintr-o lovitura libera de pe dreapta.

Apoi, trei minute mai tarziu, Ionita majora avantajul echipei sale cu un voleu in forta din centrarea lui Balaure. O minge care parca a trecut prin portarul Straton.

Timisoara a avut sansa revenirii in meci, in minutul 31, la o minge pe care Canu a trimis-o cu capul in transversala dupa centrarea lui Tiganasu din lovitura libera.

Banatenii au trecut aproape de gol si la ultima faza a primei reprize, cand Birnoi s-a trezit singur cu mingea la picioare in careu, insa nu a reusit decat un sut pe centrul portii in bratele lui Iliev.

Tot oaspetii aveau sa rateze si cea dintai ocazie a partii secunde. Desprins din marcaj, Bud a intrat in unghi si a fost blocat de portarul Iliev.

In minutul 54 Astra a marcat pentru 3-0 prin Balaure, jucator care a reluat in poarta mingea sutata din voleu de Le Tallec si respinsa in lateral de Straton.

Acelasi Le Tallec fusese la originea unei faze spectaculoase in minutul 51. Dupa depasirea spectaculoasa a lui Canu, atacantul francez l-a intins serios pe Straton cu o minge in forta de la peste 30 metri.



Astra face spectacol cu Timisoara