Chiar daca Audi Cup este un turneu amical de doua zile, tensiunea nu a lipsit la pauza meciului dintre Bayern Munchen si AC Milan.
Pep Guardiola, antrenorul celor de la Bayern Munchen, i-a reprosat pe un ton virulent mijlocasului olandez Nigel de Jong o intrare la limita regulamentuliu asupra tanarului sau jucator Joshua Kimmich.
Acesta a fost accidentat dupa un duel cu jucatorul Milanului si schimbat de Guardiola dupa doar 20 de minute.
La randul sau, De Jong a reactionat si s-a indreptat amenintator spre Guardiola, fiind insa oprit de unul dintre coechipieri inainte ca disputa verbala sa degenereze.
Sinisa Mihajlovic, antrenorul lui AC Milan, a intervenit la conferinta de presa si i-a luat partea jucatorului sau explicandu-i lui Guardiola ca fotbalul nu este pana la urma un sport pentru domnisoare.
"Nu am vazut faultul. Fotbalul nu este dans si faulturile fac parte din joi. De aceea astfel de meciuri nu pot fi numite amicale", a declarat Mihajlovic.
Chiar daca antrenorul milanez insista ca nu a vazut faultul dur incriminat cu vehementa de Guardiola, noi l-am vazut si vi-l lasam mai jos spre judecata.