O echipă de liga a patra a produs surpriza și a eliminat-o pe Mallorca, vineri seara, în șaisprezecimile de finală din Cupa Regelui Spaniei.
Pontevedra pleca indubitabil cu șansa a doua în disputa cu Mallorca, formație de pe locul șase în La Liga, dar toate calculele hârtiei au fost complet date peste cap.
Echipa din al patrulea eșalon al fotbalului spaniol a câștigat cu un categoric 3-0, prin golurile marcate de Dali (min. 21), Yelko Pino (min. 49) şi Rufo (min. 72).
Un meci în care la Pontevedra a evoluat din minutul 82 și mijlocașul român Rareș Mezdrea (22 ani).
Echipa madrilenă Rayo Vallecano și-a respectat statutul de favorită în deplasarea de la Ferrol contra echipei locale Racing, formație de ligă secundă împotriva căreia a câștigat, cu 3-1.
Fundașul lateral Andrei Rațiu a intrat din minutul 72 la Rayo Vallecano.