Unul dintre interviurile care au stârnit cel mai mare interes în rândul cititorilor Gazzetta dello Sport în 2025 a fost interviul cu Stefano Tacconi, care a fost publicat inițial la data de 22 mai.
"Heysel este mereu cu mine, mai ales noaptea, când somnul nu mai vine. Îmi amintesc totul în cele mai mici detalii, ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Și totuși, săptămâna viitoare se împlinesc deja 40 de ani de la acea seară cumplită", a declarat fostul mare portar italian Stefano Tacconi.
Pentru Stefano Tacconi, amintirea tragediei rămâne vie și apăsătoare. La 29 mai 1985, fostul portar apăra poarta lui Juventus Torino în finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată cu 1-0 în fața lui FC Liverpool. O victorie care, însă, a rămas definitiv umbrită de dezastrul petrecut înainte de fluierul de start, pe tribunele stadionului "Heysel" din Bruxelles.
Atunci, 39 de oameni și-au pierdut viața: 32 de italieni, 4 belgieni, 2 francezi și un nord-irlandez. Totul a pornit de la atacul huliganilor englezi asupra sectorului Z, unde se aflau numeroși suporteri ai lui Juventus Torino. Mulți au fost striviți de balustrade, sufocați de mulțime sau au căzut în gol după prăbușirea unui zid. "Nu se poate muri pentru un meci de fotbal. Este o suferință pe care o purtăm de 40 de ani și care nu ne va părăsi niciodată", a precizat Tacconi.
Frica de dinaintea finalei
Dacă închideți ochii și vă gândiți la 29 mai 1985?
"Primul lucru care îmi revine în minte este frica, chiar și în timpul meciului. Mai ales când m-am trezit apărând poarta dinspre sectorul Z, care era complet gol. Dar cele mai grele momente au fost cele dinaintea partidei".
Ce s-a întâmplat atunci?
"La un moment dat, în vestiar au început să intre suporteri răniți, plini de sânge. Medicul nostru îi trata pe toți. Noi, jucătorii, eram deja sub duș, speriați și profund marcați. Știam doar de o persoană strivită în busculadă. Despre cele 39 de victime ni s-a spus abia după meci, în jurul miezului nopții".
În acel moment, fotbalul nu mai conta pentru nimeni.
"Nu se mai gândea nimeni la finala Cupei Campionilor. Apoi a venit la noi un general al forțelor de ordine belgiene, care, practic, ne-a obligat să intrăm pe teren din motive de ordine publică. Ne-am schimbat din nou și am ieșit pe gazon într-o atmosferă complet ireală. Trapattoni era traumatizat, la fel fiul lui Agnelli, la fel cu toții".
O victorie imposibil de celebrat
Juventus s-a impus cu 1-0, după un penalty transformat de Michel Platini.
"Și datorită intervențiilor mele. Cred că a fost cea mai bună prestație a carierei mele, dar nu se poate vorbi despre asta, pentru că seara a fost una dramatică".
Nici momentele de după fluierul final nu au semănat cu o sărbătoare.
"Ne-am întors imediat în vestiare, fără Cupă. Am ridicat trofeul abia mai târziu și doar pentru că același general ne-a spus că trebuie să revenim pe teren și să îl arătăm suporterilor rămași în tribune. Tot din motive de ordine publică".
Amintiri care nu dispar
De-a lungul anilor, subiectul Heysel a revenit constant în discuțiile dintre foștii colegi.
"Se întâmplă des să vorbim despre asta, dar ceea ce mă ajută cel mai mult este dialogul cu suporterii, în cluburile lor. Cred că acesta este cel mai corect mod de a-i comemora pe cei 39 de oameni care au murit. Trebuie să ne gândim la ei în fiecare zi".
Tacconi păstrează o legătură specială cu unele familii ale victimelor.
"Sunt foarte apropiat de familia lui Franco Martelli. Erau umbri, ca și mine. I-am întâlnit și i-am îmbrățișat la scurt timp după tragedie. Franco era din Todi și era membru al clubului meu".
O Juventus legendară
Echipa lui Juventus din acea perioadă era cea mai puternică din istorie?
"Este greu de spus. Cu siguranță era cea mai furioasă și mai flămândă. Mulți veneam după dezamăgirea finalei pierdute în 1983 cu Hamburgul lui Magath. Aveam o echipă incredibilă: Platini, Tardelli, Scirea...".
Amintirea lui Gaetano Scirea rămâne una profund personală.
"Îl visez des și îmi lipsește enorm. Eram foarte diferiți, dar aveam o relație excelentă. În toți anii la Juventus, Scirea a primit o singură amendă. Știți de ce? Pentru că vina a fost a mea".
Cum așa?
"Într-o zi, Gaetano m-a rugat să îl duc la antrenament, pentru că avea mașina la mecanic. I-am spus da, dar am uitat să trec după el. Nu existau telefoane mobile. A ajuns cu o jumătate de oră întârziere și Boniperti l-a amendat. Am plătit eu, pentru că, spre deosebire de Gaetano, eram client vechi al amenzilor. Dacă trag linie, cred că am plătit vreo 200 de milioane de lire vechi în sancțiuni. Acum pot să râd, pentru că viața m-a învățat că există lucruri mult mai importante".
După anevrism, lupta continuă
Au trecut 3 ani de la anevrismul cerebral din aprilie 2022.
"Acum sunt mai bine. Fac în continuare multă fizioterapie și mă deplasez cu un baston. A fost greu, dar merg înainte. Mă uit mult la fotbal, deși, cu toate pasele înapoi, de multe ori mă plictisesc".
Recunoștința rămâne însă intactă
"Le voi fi mereu recunoscător familiei mele, prietenilor din fotbal și din afara lui. Și, bineînțeles, suporterilor, care în acești trei ani nu m-au lăsat niciodată fără afecțiune și sprijin", a încheiat Stefano Tacconi.
